Hodobeni-Hotopeni-Otopeni. Istoria unei așezări de la epoca de fier la Aeroport Internațional

Orașul Otopeni își are rădăcinile departe în istorie, tocmai la începuturile epocii de fier și are în spate o istorie bogată. Nu impresionează prin dimensiune, dar evoluția sa a atras atenția în 1966 când, o dată cu săpăturile pentru construirea Aeroportului Henri Coandă au ieșit la iveală mai multe vestigii.

1587, prima atestare documentară

Povestea orașului Otopeni începe încă din perioada primitivă. Săpăturile efectuate în 1966 pentru construirea Aeroportului Internațional Henri Coandă au scos la iveală rămășițe care au fost identificate la acea vreme de arheologul Margareta Constantiniu de la Muzeul de Istorie al Municipiului București.

Era vorba despre fragmente de ceramică și obiecte de uz zilnic care aparțineau unei așezări ce se afla pe aceste meleaguri încă din prima perioadă a epocii fierului.

De asemenea, într-un strat suprapus al solului au fost descoperite alte urme ale unei așezări, de această dată din secolul al X-lea.

Cea mai veche documentare a Otopeniului provine de la 14 februarie 1587, din timpul domniei lui Mihnea Turcitul (1585-1591), care era voievodul Țării Românești și care a oferit cadou mănăstirii Sfânta Troiță jumătate din satul Hodopeni (cum se numea Otopeniul pe atunci).

Domnitorul o primise la rândul său de la Dobromir ban, jupânița Vilaia și fiul lor Mihai postelnicul. Această faptă a fost trecută într-un hrisov apărut la data de de 14 februarie 1587 (7095 de la facerea lumii, conform vechii măsurători) și este datat în București.

În acest document se prevedea cum mănăstirea Sfânta Troiță (cunoscută sub denumirea de Radu Vodă) aflată în vecinătatea bisericii lui Bucur primește ,,jumătate din satul Islazul, jumătate din satul Hodobeni, mori și țigani”.

Câteva decenii mai târziu, una dintre cele mai mari bănese din teritoriu, Maria, oferă mănăstirii Sfânta Troiță a doua jumătate a satului Hodobeni dar și control asupra populației de „rumâni”, jumătate de sat care fusese primită de la jupânița Vilaia care le ceruse „rumânilor” să asculte de noii stăpâni.

De la Hodobeni la Hotopeni și apoi la Otopeni

Denumirea satului era, până în secolul al XVI-lea inclusiv, de Hodobeni, devenind ulterior în secolul al XVII-lea Hodopeni. Numele folosit și astăzi, cel de Otopeni, datează din secolul al XVIII-lea. Cunoscutul istoric Constantin C. Giurescu susține că denumirea ar putea proveni de la termenul „Hodobă”, care ar fi fost numele unui morar care s-a așezat aici. Totuși, este vorba doar despre presupuneri și asocieri cu alți termeni, fiind aproape imposibil să știm cine a fost acest „Hodobă” și ce loc a ocupat acesta în comunitatea Otopenilor de atunci.

„Otopen – petit village”

În anul 1778, generalul Bawr, care a servit in armata rusa in timpul războiului ruso-turc din 1768-1774, publica sub semnătura Monsieur de B2 (Bawr) o carte intitulata „Memoires historique et geographique sur la Valachie a Francfort et Leipsic”.

În această lucrare, autorul amintește despre „salba” de așezări din jurul Bucureștiului, printre acestea numărându-se și Otopeni:

„Otopen – petit village avec un etang at un moulin sur la riviere de Pasere” care se poate traduce în „Otopeni – un sat mic, cu un heleșteu și o moară pe râul Pasărea”.

Astfel, această mențiune este încă o confirmare a vetrei originare a comunității Otopenilor, și anume pe malul râului Pasărea, râu care astăzi nu mai există.

Din 1908 până în 1960, comuna Otopeni e alcătuită din Otopenii de Sus, Otopenii de Jos și Odăile, care s-a numit concomitent și Odaia și Odăi.

În urma reorganizării administrative din 06 septembrie 1950, localitatea Otopeni a fost trecută din subordinea județului Ilfov în subordinea municipiului București – capitala României.

Comuna Otopeni are o importanță sporită de-a lungul istoriei și datorită rolului pe care l-a jucat în apărarea Bucureștiului de-a lungul celor două războaie mondiale, aici purtându-se lupte grele, mai ales pe cer, între piloții români și cei invadatori.