Impresionanta poveste a „Palatului de Gheață” din inima Capitalei, fost sediu al Senatului României. A fost scos la licitație pentru 4,5 milioane de euro
Una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din București, cunoscută drept Palais de Glace sau „Palatul de Gheață”, va fi scoasă la licitație în luna noiembrie. Monumentul, care adăpostește astăzi Teatrul și Restaurantul Elisabeta, are o istorie fascinantă, fiind de-a lungul timpului club, teatru, sediu al Senatului și chiar oficiu poștal.
Clădirea de pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 45, aflată vizavi de Parcul Cișmigiu și lângă Primăria Capitalei, este evaluată la 4,5 milioane de euro (aproximativ 22,8 milioane lei). Construită în anul 1912 de arhitectul Rudolf Quich pe terenul baronului vienez Jules de Waldberg, în stil eclectic, a fost inițial locul Clubului Austro-Ungar, până la sfârșitul Primului Război Mondial.
În decembrie 1920, parterul clădirii a găzduit celebrul restaurant Duval, frecventat de poeți și artiști, iar la etaj funcționa teatrul de revistă Palais de Glace. Ulterior, aici s-au aflat Teatrul Popular, cafeneaua Astoria, iar între 1929 și 1948, clădirea a devenit sediul Senatului României.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, imobilul a fost preluat de Ministerul Artelor, transformat în cinematograful Orfeu, apoi, în perioada comunistă, în oficiu poștal. Din 2013, spațiul a fost reamenajat și a devenit cunoscut drept Teatrul și Restaurantul Elisabeta, administrat de Asociația Culturală Teatrul Independent Elisabeta, recunoscută din 2019 ca fiind de utilitate publică.
Patrimoniul UGSR și procesele care au durat decenii
Clădirea a aparținut Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR), unica organizație sindicală din perioada comunistă, cu 7,5 milioane de membri. După Revoluție, patrimoniul uriaș al UGSR, format din hoteluri, vile, baze de tratament și conturi de sute de milioane de dolari, a fost preluat în condiții neclare.
După 32 de ani de procese, o instanță din București a stabilit că preluarea acestui patrimoniu s-a făcut pe baza unor documente false. Imobilul din centrul Capitalei, disputat ani la rând între două organizații UGSR cu coduri fiscale diferite, va fi scos la licitație în 11 noiembrie 2025, la cererea Cabinetului de Avocat Manuela Sârbu, creditor în dosarul de executare silită împotriva CGM-UGSR.
Cei care doresc să participe la licitație trebuie să depună o garanție de 10% din valoarea imobilului, adică aproximativ 2,2 milioane lei. Dacă nu se va găsi un cumpărător la prima licitație, vor fi organizate două runde ulterioare, la 75% și, respectiv, 50% din valoarea inițială.
În cazul în care nici atunci nu se adjudecă, dar există cel puțin doi participanți, imobilul va fi vândut la cel mai mare preț oferit.
Astfel, Palatul de Gheață, una dintre clădirile-simbol ale Bucureștiului interbelic, își așteaptă un nou proprietar, după mai bine de un secol de istorie și transformări spectaculoase.