Care a fost, de fapt, primul război mondial din istorie și cum a schimbat lumea pentru totdeauna
Mulți cred că Primul Război Mondial, desfășurat între anii 1914 și 1918, a fost primul conflict global din istoria modernă. În realitate, specialiștii susțin că înaintea acestuia a existat un alt război care a implicat marile puteri ale lumii și s-a întins pe mai multe continente. Este vorba despre Războiul de Șapte Ani (1756–1763), considerat de istorici adevăratul prim conflict mondial.

Războiul de Șapte Ani s-a purtat pe patru continente și a provocat peste 1,5 milioane de victime, o cifră uriașă pentru secolul al XVIII-lea. A avut cauze asemănătoare cu cele ale Primului Război Mondial și a influențat cursul istoriei, ducând la formarea unor state independente și la apariția unor noi forme de guvernământ.
O lume pregătită pentru un conflict devastator
Războiul de Șapte Ani, considerat adevăratul „prim război mondial”, a izbucnit, asemenea celui din 1914–1918, în urma acumulării unor tensiuni între imperii, a dorinței de putere și a competiției pentru colonii. Acest conflict a continuat rivalitățile începute în secolul al XVII-lea și a precedat războaiele secolului al XIX-lea, influențând inclusiv izbucnirea Primului Război Mondial.
Războiul a schimbat harta Europei și a lumii, punând bazele formării Statelor Unite și pregătind terenul pentru Revoluția Franceză, care a schimbat definitiv politica europeană. În același timp, s-a afirmat o nouă forță europeană: Prusia, nucleul viitorului stat german. În luptă au fost atrase, ca aliați sau mercenari, triburi de amerindieni, regate și sultanate din India, triburi și regate africane, dar și populații asiatice și caraibiene. A fost, așadar, un adevărat război mondial.
Cauzele principale au fost ambițiile marilor puteri, dorințele de revanșă și visurile de cucerire. Tratatul de la Aix-la-Chapelle (1748), care a încheiat Războiul de Succesiune Austriacă, a lăsat multe nemulțumiri nerezolvate. Rivalitatea dintre Marea Britanie și Franța s-a intensificat, iar confirmarea anexării Sileziei de către Prusia a tensionat relațiile cu Austria. Creșterea puterii Prusiei a fost percepută de Rusia drept o amenințare, mai ales în contextul ambițiilor sale asupra Poloniei și Mării Baltice. De altfel, Rusia nu a fost implicată în negocierile păcii și a rămas cu numeroase resentimente.
Citește mai multe pe Adevărul.ro



































