Decizii fatale în Primul Război Mondial. Cine a fost de vină pentru moartea a cel puțin jumătate de milion de români

Primul Război Mondial s-a dovedit a fi o povară uriașă pentru România, mai ales în anul 1916. Autoritățile țării au intrat în război aproape inconștient, nepregătite și fără să știe ce le așteaptă.

Deciziile inconștiente și criminale în Primul Război Mondial / foto: arhiva Click!
Deciziile inconștiente și criminale în Primul Război Mondial / foto: arhiva Click!

Pe 15/27 august 1916, România a declarat război Imperiului Austro-Ungar. În replică, Germania și Turcia au declarat război României pe 28, respectiv 30 august. După doi ani de neutralitate, România pășea în Marele Război cu speranțe mari, dar nerealiste.

Deși participarea României la război este adesea prezentată în manuale ca o pagină glorioasă a istoriei, realitatea a fost dezastruoasă. Țara a intrat într-un conflict mult prea mare, complet nepregătită. Politicienii români au dat dovadă nu doar de inconștiență, ci și de un cinism fără margini. Contemporanii, dar și istorici, afirmă că joaca de-a războiul a decidenților a costat viața a peste 550.000 de soldați români, adică aproape trei sferturi din efectivele totale ale armatei.

Soldați flămânzi și echipamente… doar pe hârtie

Chiar dacă România și-a declarat inițial neutralitatea, pregătirile militare au început încă din 1914. S-au făcut investiții uriașe în echipamente, unele inovatoare pentru acele vremuri, cum ar fi primele avioane militare românești. Banii curgeau în Ministerul de Război pentru achiziții de cartușe, puști moderne, explozibile și materiale sanitare.

Serviciul nostru sanitar este organizat în aşa fel încât dacă n-am întrecut pe cel al Angliei, apoi cu siguranţă că suntem pe aceeaşi treaptă cu el”, declara doctorul Anghelescu, responsabil cu dotarea sanitară a armatei.

Primul-ministru Ion I.C. Brătianu se lăuda cu cantine mobile moderne pentru soldații aflați în marș. În vara lui 1916, guvernul a alocat 115 milioane de lei, iar până în 1917 s-au mai luat pe credit încă 850 de milioane de lei.

Deși România părea bine echipată pentru un front imens, majoritatea investițiilor au rămas doar pe hârtie. Sumele uriașe au fost cheltuite în combinații, nepotisme și contracte preferențiale. Soldații au rămas, în mare parte, nepregătiți pentru luptă. Pentru orice națiune civilizată, ceea ce au făcut politicienii români înainte de intrarea în război a fost fie inconștiență extremă, fie omor cu premeditare. Ministrul de Externe al Marii Britanii nota că în România s-a ajuns la „o incompetență la limita crimei”.

Citește mai multe pe Adevărul.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
634126491 25861804303482099 6715739195124523553 n jpg
muncitor freepik png
horoscop casatorie jpeg
BeFunky collage   2026 03 16T223145 667 jpg
nick fewings  2lJGRIY5P0 unsplash jpg
ds 30 glass 5029279 1280 jpg
guinea pig 242520 640 9dae3a17 2212 4ee6 9a14 3f2d4be24361 770x progressive jpg
dus adobestock jpg
image
image