Italian, uimit de prețul apartamentelor din Cluj. ”Îmi iau trei case la Milano de banii ăștia”

6 ianuarie 2022 9:43   Fapt divers
Ultima actualizare:

Cluj este considerat unul dintre cele mai bune orașe din România, iar prețurile apartamentelor sunt pe măsură. Un Italian stabilit în țară de ani buni a avut un șoc când a vrut să își cumpere o casă aici.

Cesare, un Italian care a locuiti mai mulți ani la Timișoara, Oradea și Cluj, unde a avut afaceri, a vrut să îți ia un apartament în orașul din nord-vestul țării, mai ales că soția lui e româncă. A decis să renunțe la idee, când a văzut cât costă să cumperi o casă în Cluj. Asta deși banii nu erau o problemă pentru el.

A comparat prețurile din Cluj cu cele din Milano și a ajuns la concluzia că, deși orașul din România e frumos și traiul e mai bun decât în altele, nu este peste metropola italină.

„Am învăţat să nu dau mai mult decât face şi mă simt păcălit când e vorba de astfel de preţuri. În Italia, în Milano chiar, găsesc apartamente mai ieftine decât în Cluj. Ok, e Cluj, e un oraş frumos, centru universitar şi economic, sunt sută la sută de acord că e la toate capitolele peste oraşe ca Timişoara şi Oradea, dar nimeni nu mă poate convinge că e peste Milano şi că se justifică asemenea preţuri”, a declarat Cesare.

O garsonieră în Cluj, cât trei din Milano

Italianul a mai povestit cum o garsonieră din Cluj costă cât două sau trei din Milano. Așa a decis că mai bine cumpără acolo mai multe și le dă în chirie, mai ales că prețurile chiriilor din Milano sunt mai mari decât în Cluj.

”De banii pe care îi dau în Cluj pe o garsonieră îmi iau la Milano două sau trei şi le dau în chirie. Şi ies mai câştigat decât dacă aş cumpăra aici o singură garsonieră şi aş lua o singură chirie, mai ales că în Milano sunt cu puţin mai scumpe chiriile”, a adăugat Cesare.

Cât costă o garsonieră în Milano

Ofertele publicate pe site-urile de anunțuri imobiliare, atât românești, cât și italiene, îi dau dreptate lui Cesare. Chiar dacă în Milano există numeroase locuiențe scumpe, cu prețuri exorbitante, există și multe case cu prețuri accesibile și mai mici decât cele din Cluj.

Intră pe adevarul.ro pentru a vedea cât costă o garsonieră în Cluj și cât costă una în Milano

Mai multe