Lovitură pentru clienții eMAG! Taxă nouă și obligatorie la fiecare comandă. Cât vei plăti în plus
Cei care comandă de pe eMAG trebuie să se pregătească pentru o schimbare importantă. Începând de astăzi, retailerul online introduce o taxă nouă, obligatorie, care se adaugă fiecărei comenzi și va fi achitată de toți clienții.
Clienții eMAG vor scoate mai mulți bani din buzunar începând de vineri, 17 aprilie 2026. Cel mai mare retailer online din România introduce o taxă obligatorie care se va aplica fiecărei comenzi plasate pe platformă, indiferent de produsele cumpărate sau de comerciantul care le vinde.
Noua taxă poartă denumirea de cost pentru servicii operaționale și va fi suportată integral de cumpărători. Valoarea acesteia va varia între 1,49 lei și 3,99 lei, în funcție de suma totală a comenzii.
Măsura se aplică tuturor comenzilor, atât pentru produsele vândute direct de eMAG, cât și pentru cele listate de comercianții din Marketplace. Reprezentanții companiei spun că decizia are legătură cu investițiile făcute în dezvoltarea platformei, dar și cu situația economică actuală.
De ce introduce eMAG această taxă
„Începând cu 17 aprilie 2026, eMAG introduce un cost de servicii operationale de 1% din valoarea produselor comandate, de minim 1,49 lei (TVA inclus), dar nu mai mult de 3,99 lei (TVA inclus), și se aplică tuturor comenzilor plasate pe platformă. Decizia vine ca urmare a investițiilor susținute ale companiei pe care le-am realizat în ultimii ani pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare, precum și a infrastructurii tehnice, într-un context macroeconomic marcat de volatilitate. Costul este afișat transparent înainte de finalizarea comenzii. Această decizie nu implică acțiuni suplimentare din partea sellerilor noștri”, au precizat reprezentanții companiei pentru Economedia.
Taxa va apărea direct în coșul de cumpărături înainte de finalizarea comenzii, astfel încât utilizatorii să poată vedea exact suma totală de plată.
Măsura vine într-o perioadă în care și alte platforme din același grup au introdus costuri suplimentare. Recent, Fashion Days a aplicat o taxă de procesare a comenzilor, inclusiv pentru clienții care beneficiază de abonamentul Genius. Aceasta este percepută separat de livrare și diferă în funcție de valoarea comenzii.