Misterele sistemului care alimenta cu apă unul dintre cele importante orașe din istoria lumii: „Cea mai revoluționară realizare tehnică...”

Apeductele reprezintă adevărate capodopere ale ingineriei romane, demonstrând măiestria constructorilor antici. Cercetători de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz (JGU) au analizat recent Apeductul lui Valens, cel mai extins sistem de apă roman, cu o lungime de 426 de kilometri, care aproviziona Constantinopolul.

Studiul lor a scos la iveală detalii fascinante despre modul în care acest apeduct era întreținut de-a lungul secolelor, inclusiv în perioada bizantină, cu doar câteva decenii înainte de abandonul său, notează phys.org.

Romanii au ridicat infrastructură impresionantă, de la temple și teatre la drumuri, porturi și mine. Totuși, gestionarea apei rămâne una dintre cele mai inovatoare realizări ale Imperiului Roman.

„Totuși, cea mai revoluționară realizare tehnică a Imperiului Roman constă în gestionarea apei, în special în apeductele sale de lungă distanță, care furnizau apă orașelor, băilor și minelor”, explică dr. Gül Sürmelihindi din grupul de geoarheologie al Universității Mainz.

Apeductele nu au fost inventate de romani, dar aceștia le-au perfecționat și le-au răspândit pe întreg teritoriul Imperiului. Aproape fiecare oraș beneficia de apă curată în cantități impresionante, uneori mai mari decât cele disponibile în prezent. „Aceste apeducte sunt cunoscute în principal pentru podurile lor impresionante, precum Pont du Gard din sudul Franței, care se mai află și astăzi în picioare după două milenii. Însă ele sunt cu adevărat remarcabile prin modul în care au fost rezolvate problemele de construcție, care ar fi descurajante chiar și pentru inginerii moderni”, adaugă profesorul Cees Passchier, tot de la JGU.

Până în prezent, au fost identificate peste 2.000 de apeducte romane, dar multe alte sisteme așteaptă să fie descoperite. Studiul echipei lui Sürmelihindi s-a concentrat pe Apeductul lui Valens, care aproviziona Constantinopolul în perioada târzie a Imperiului Roman.

Depunerile de carbonat și întreținerea sistemului

Apeductul era construit din canale boltite din piatră și beton, suficient de largi pentru a fi traversate pe jos, cu 90 de poduri majore și tuneluri lungi de până la 5 kilometri. Cercetătorii au studiat depunerile de carbonat, adică calcarul acumulat de-a lungul timpului în apa curgătoare, pentru a înțelege modul în care sistemul era curățat și întreținut.

Ei au descoperit că stratul de carbonat indica doar aproximativ 27 de ani de utilizare, deși apeductul a funcționat timp de peste 700 de ani, cel puțin până în secolul al XII-lea.

„Acest lucru înseamnă că întregul apeduct trebuie să fi fost întreținut și curățat de depuneri în timpul Imperiului Bizantin, chiar și cu puțin timp înainte de a înceta să mai funcționeze”, explică Sürmelihindi. Depunerile de carbonat trebuiau îndepărtate periodic, altfel blocau complet fluxul de apă.

Canale duble pentru întreținere facilă

O descoperire surprinzătoare a fost că aproximativ 50 de kilometri din apeduct erau construiți sub formă de canale duble, cu un canal deasupra celuilalt, intersectându-se pe poduri cu două niveluri.

„Este foarte probabil ca acest sistem să fi fost conceput pentru a permite operațiuni de curățare și întreținere. Ar fi fost o soluție costisitoare, dar practică”, explică Passchier.

Din păcate, cercetătorii nu mai pot studia toate detaliile funcționării apeductului, deoarece unul dintre cele mai impresionante poduri, cel de la Ballıgerme, a fost distrus în 2020 de căutători de comori care credeau că ar putea găsi aur în ruine.