O mare ambiție a lui Ceaușescu, distrusă de dezinteres și nepricepere. În '89 era cel mai mare producător din sud-estul Europei

Nicolae Ceaușescu a avut mari ambiții economice pentru România, iar unul dintre cele mai importante proiecte industriale ale sale a fost construirea Combinatului Siderurgic de la Călărași. Acest combinat, care ar fi trebuit să producă șine de cale ferată pentru Uniunea Sovietică, a fost o investiție colosală de 2 miliarde de dolari, însă a rămas nefinalizat.

Planul a început ambițios, apoi Ceaușescu a vrut mai mult

Construcția Combinatului Siderurgic de la Călărași a început în 1976, într-o perioadă în care regimul comunist era în plină expansiune industrială.

Proiectul fusese gândit să fie o componentă majoră a programului de modernizare a infrastructurii industriale din România.

Combinatul avea scopul de a produce în special șine de cale ferată.

La doar patru ani de la deschidere, Combinatul Siderurgic Călăraşi a devenit cel mai mare producător de şină de cale ferată din sud-estul Europei. Uniunea Sovietică era principalul client.

Însă ambiția lui Ceaușescu era mult mai mare decât producția de șine pentru URSS. În viziunea lui, combinatul urma să devină unul dintre cele mai mari centre siderurgice din Europa de Est.

În următorii nouă ani se construiesc oţelăria electrică, laminorul, depozitul de materii prime şi o secţie de îmbogăţire a minereului de fier.

„Acest proiect ar fi trebuit să fie un punct de cotitură pentru industria siderurgică românească”, a spus la un moment dat un fost inginer care a lucrat la proiect. „Însă, din păcate, nu a fost așa cum s-a planificat.”

Dunărea, un element-cheie

Unul dintre principalele motive pentru alegerea locației de la Călărași a fost vecinătatea cu Dunărea.

Ceaușescu a văzut în această poziționare strategică o oportunitate majoră. Transportul pe apă era esențial pentru aprovizionarea combinatului cu minereuri și expedierea produselor finite către partenerii externi, mai ales către URSS.

În plus, apa din Dunăre urma să fie utilizată în procesul tehnologic al combinatului, o soluție economică și eficientă pentru industria grea.

Totuși, aceste avantaje logistice și tehnologice nu erau unice. Combinatul Siderurgic de la Galați, un alt gigant industrial, beneficia de aceleași condiții favorabile, punând sub semnul întrebării necesitatea construirii unui nou combinat la Călărași.

Eșecul unei investiții uriașe

Până în 1989, combinatul era finalizat în proporție de 90%. La momentul Revoluției, aici lucrau 6.500 de oameni.

Colapsul regimului Ceaușescu și economia de piață au fsot o lecție greu de învîțat în România, iar mărețul vis al lui Ceaușescu a murit puțin câte puțin.

Au urmat o serie de greșeli economice, iar în 1993, combinatul deja se afla pe lista companiilor aflate în situaţie financiară critică.

Acumulează datorii, iar o parte dintre acestea sunt șterse de Guvernele Văcăroiu și Radu Vasile.

Cu zero datorii, România publică anunț de privatizare în presa internațională. O ofertă din partea austriecilor este aprobată cu semnăturile tutroro miniștrilor, dar refuzul lui Decebal Traina Remeș face ca ocazia să se spulbere.

Un an mai târziu este sortită eșecului și oferta venită din partea unei companii din Elveția.

Până la urmă, marele combinat Siderurgic de la Călărași, denumit după Revoluție Siderca, ajunge să fie vâbdut bucată cu bucată la fie vechi.

De vânzare s-a ocupat firma Lemtrans a lui Constantin Bercaru.

Combinatul Siderca din Călăraşi, marea ambiție a lui Nicolae Ceaușescu de a-l face printre cel mai mari din Europa, a fost sufocat de incompetență, dezinteres și nepricepere. Totul, sub guvernarea a șase premieri.