O studentă de 20 de ani a murit după ce a ținut o dietă severă! Despre ce regim e vorba
O tânără de doar 20 de ani a fost găsită moartă în camera ei din Brighton (Marea Britanie), după ce a ținut o dietă extrem de strictă. Studenta încerca să scape de câteva kilograme, înainte de a pleca în vacanță.
Lindsey Bone a ținut un regim care a costat-o viața! Ea a luat numai suplimente de slăbit, fără să mănânce regulat. Polițiștii au găsit pastile de dietă în dormitorul ei. Studenta de la University of Sussex a murit pe 5 aprilie, iar moartea ei a rămas încă un mister. Concluziile medicilor legiști au fost făcute publice abia acum, însă rezultatele au rămas neconcludente.
Tânăra mânca doar două zile pe săptămână!
Mama ei dă vina pe pastilele de slăbit pe care Lindsey Bone le-a luat înainte să fie găsită moartă. Potrivit femeii, fiica ei lua astfel de suplimente de aproximativ doi ani, relatează nypost.com. În ultima perioadă, tânăra a recurs la metode și mai drastice.
Ea a ținut un regim în care mânca doar două zile pe săptămână, în celelalte cinci ținea „post negru” și lua pastile. În zilele în care consuma alimente, acestea nu depășeau 1.200 de calorii. Mai mult, în jurnalul ei, anchetatorii au găsit scrise mai multe reguli pe care Lindsey le urma cu sfințenie: consuma carbohidrați doar o dată pe zi, gustarea era formată doar din fructe și pastile de slăbit. Medicii legiști nu au putut ajunge la o concluzie clară privind moartea tinerei. Ei cred că tragedia a fost produsă din cauza mai multor factori. Este posibil ca medicamentele pe care Lindsey Bone le lua pentru anxietate și depresie, în combinație cu suplimentele de slăbit, să fi dus la deces. Uneori, astfel de medicamente duc la aritmie cardiacă. Mama fetei vrea ca fetele de vârsta tinerei să nu cadă în aceeași capcană și să aibă mai multă grijă de ele. Potrivit logodnicului ei, Jamie, aceasta era stresată din cauza unei vacanțe și voia să slăbească repede înainte de a pleca în călătorie.
Citește și
Ce contraindicaţii are dieta oloproteică, cea cu care Amalia Năstase a slăbit spectaculos
Dieta omului sărac. Cum slăbeşti sănătos 30 de kilograme în 6 luni