Planta de apartament ideală pentru orice locuință.Purifică aerul și necesită îngrijire minimă
Deși are un nume destul de înfricoșător, această plantă este foarte populară în întreaga lume, iar nenumărați oameni o au acasă. Este vorba despre Planta Păianjen, cunoscută și sub numele științific de „Chlorophytum comosum”.
Planta păianjen este cunoscută în întreaga lume datorită aspectului estetic plăcut pe care îl are. Însă nu foarte mulți oameni știu că această plantă nu numai că arată superb, dar se îngrijește foarte ușor și poate chiar să purifice și aerul din jurul ei.
Motivul pentru care Planta Păianjen a primit acest nume neobișnuit este faptul că frunzele sale sunt asemănătoare cu un păianjen. Însă acest nume nu ar trebui să ne descurajeze, dacă ne numărăm printre românii care doresc să cumpere o nouă plantă. Planta Păianjen se îngrijește foarte ușor și este perfectă pentru cei care nu au foarte mult timp la dispoziție pentru a avea grijă de plante.
Se îngrijește foarte ușor
Această plantă este originară din sud-vestul Africii și ar fi fost introdusă în Europa spre finalul secolului al XVIII-lea. Exploratorul de plante Carl Peter Thunberg ar fi cel care a adus, pentru prima oară, această plantă superbă în Europa.
Iar în ciuda faptului că au un aspect estetic similar, există mai multe tipuri de plantă păianjen, iar cele mai comune sunt Chlorophytum comosum, cu frunze verzi, care au nuanță mai deschisă în mijloc, Chlorophytum comosum „Vittatum”, primul soi cu mai multe culori, Chlorophytum comosum „Variegatum”, care are frunze verde închis cu margini albe, Chlorophytum comosum „Bonnie”, care are frunze ondulate și curbate.
Planta este populară în toată lumea
Această plantă superbă nu numai că are un aspect estetic foarte plăcut, dar poate fi și foarte practică. Mai precis, planta păianjen ar putea fi utilă pentru a curăța aerul din jurul ei. De fapt, ea a fost trimisă în spațiu de către NASA în cadrul studiului „Clean Air Study”, alături de alte 29 de plante.
Motivul pentru care planta păianjen este atât de populară este faprtul că poate elimina 95% din formaldehida din aer, reduce nivelul de dioxid de carbon și cel de dioxid de azot.