Pot animalele să miroasă frica oamenilor? Ce spun cercetătorii

3 iunie 2024 11:17   Fapt divers

Probabil că te-ai întrebat măcar o dată dacă pot animalele într-adevăr să miroasă frica oamenilor. De-a lungul timpului, s-a observat că unele specii de animale, în special câinii, prezintă o sensibilitate specială la emoțiile și stările de spirit ale oamenilor. Așadar, pot sau nu acestea să miroasă frica?

Legătura specială dintre oameni și animale a intrigat întotdeauna imaginația și curiozitatea noastră. S-a dezbătut mult timp dacă animalele pot mirosi frica la oameni. Bineînțeles, trăind în fiecare zi printre animalele de companie, ne dăm seama că și ele au o oarecare conștiință, însă, atunci când vine vorba despre emoțiile umane, lucrurile stau diferit. Numeroase studii au fost efectuate pentru a afla dacă acestea simt emoțiile umane. Aşadar, ce spun cercetările? Pot, într-adevăr, animalele să miroasă frica?

Pot animalele să miroasă frica?

Cercetările științifice au arătat că atât câinii, cât și caii sunt capabili să detecteze schimbări în mirosul uman asociate cu emoții precum frica și anxietatea. Spre exemplu, prin detectarea schimbărilor în mirosul corporal, câinii special dresați să ajute persoanele cu tulburări de anxietate își pot alerta stăpânii de atacurile de panică iminente.

Este și cazul câinilor utilizați în misiunile de căutare și salvare, care sunt cunoscuți că prezintă comportamente ce indică faptul că au detectat un miros de frică sau suferință la persoanele căutate.

Prin urmare, atunci când suntem stresați sau ne este frică, organismul eliberează anumite substanțe chimice, precum adrenalina sau cortizol, care ne pot schimba mirosul corpului, iar animalele pot detecta aceste schimbări și pot răspunde în consecință.

De altfel, când ne cuprinde frica, avem adesea tendința de a fi încordați și de a menține un contact vizual profund, iar pe lângă miros, animalele, în special câinii, sunt incredibil de pricepute să citească limbajul și postura corpului uman. Prin urmare, potrivit cercetătorilor, atât câinii, cât și caii, folosesc probabil o combinație a acestor indicii vizuale, plus detectarea mirosului, formând astfel o imagine completă a stării noastre emoționale.

Mai multe