Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”

Perioada de 1 și 8 martie aduce tradițional flori și mici atenții pentru cadrele didactice, însă pentru multe educatoare și profesoare aceste gesturi au devenit o sursă de presiune. Unele le cer părinților să nu aducă cadouri, dorind să evite comparații și tensiuni între copii, însă dorința lor se lovește adesea de așteptările părinților și de teama de judecata socială: „ce o să zică lumea?”.

Sezonul cadourilor de 1 și 8 martie este în fiecare an o sursă de stres pentru părinți și cadre didactice. În timp ce unii consideră că oferirea de flori sau atenții simbolice este un gest firesc, altele încearcă să evite presiunea și să le ceară părinților să nu le aducă nimic. Situația a fost readusă în discuție printr-o postare recentă pe Reddit:

Educatoarele cer să nu primească cadouri

„Educatoarele ne-au rugat să nu le ducem nimic de 8 martie, spunând că e interzis și că ele nu vor accepta. Câțiva părinți de dimineață pe holul grădiniței: nu se poate, ceva tot trebuie să le luăm, măcar un voucher!”.

Comentariile utilizatorilor au arătat că fenomenul este mult mai larg și că problema ține nu doar de cadouri, ci și de presiunea socială. Un internaut a adus un exemplu similar dintr-un liceu:

„Alt caz, la liceu, diriginta a rugat părinții în ședință să nu vină cu cadouri de 1/8 martie și a ieșit o semi ceartă, că nu au cum să nu aducă ceva, că văd alții de la alte clase și «ce o să zică lumea»... sunt unii bolnavi cu capul pe luat cadouri/atenții”.

Alți utilizatori au subliniat problema mentalității colective: „E o boală națională «ce o să zică lumea despre mine/noi»”.

Presiunea socială în școli și grădinițe

Un alt comentariu a punctat absurditatea situației și importanța respectării dorinței cadrelor didactice:

„Nu cred că vreodată în viață am auzit pe cineva să zică: ia uite x nu i-a luat nimic la educatoare/învățătoare/profesoară. În primul rând: cine ar afla? Cum? Cunoștințele tale nu au cum să afle dacă nu le spui, iar cadrul didactic deja a zis că nu dorește. Cine, mai exact, te judecă? Și dacă te judecă, ce? A zis femeia că nu vrea cadou, aia e singura părere de care ar trebui să îți pese”.

Alcineva a povestit experiențele legate de grădinițe, evidențiind presiunea grupurilor de WhatsApp:

„Din postarea asta pot doar să mă bucur că s-au mai trezit din ei la realitate. Maica-mea s-a mai plâns și ea de-a lungul anului trecut că la grădinița fratelui meu (în București, sector 1, evident) se iscă cu ceartă și scandal din cauza părinților pe grupurile de WhatsApp de fiecare dată, pentru că o majoritate a părinților consideră că este normal să strângă câte 200 de lei pe cap de copil, la grupa de 20 de copii, ca să cumpere cadou pentru învățătoare. E o singură femeie, nu are nevoie de aranjamente de buchete de flori de 1.000 de euro, să fim serioși. Cred că maica-mea s-a certat cu tot grupul de mămici, l-a pus pe copil să-i facă învățătoarei o felicitare de mână, și s-a și mutat din oraș la scurt timp după”.

Unii au explicat că rușinea socială este o componentă puternică a fenomenului: „Rușinea la noi e ceva împământenit, din păcate. Asta o zic eu ca milenial, nu știu cum e la generațiile de după”.

Alt comentariu subliniază că schimbarea reală ar veni doar dacă profesorii ar refuza cadourile fără ezitare:

„Când un profesor/învățător o să aibă curajul să le arunce cadourile la gunoi de față cu ei sau să refuze vehement, atunci se mai schimbă lucrurile. Dar dacă spun că nu vor și când vin părinții acceptă, lucrurile vor continua”.

Și, în final, s-a atras atenția asupra presiunii sociale care împiedică respectarea dorinței cadrelor didactice: „Să-i zici la român să nu ducă cadouri înseamnă să-l pui să accepte că e la fel ca toți ceilalți și că nu e el mai special și mai demn de tratament preferențial”.