Revolta unei profesoare legată de 1 și 8 Martie în școlile românești: „Cadourile au ajuns o umilință”
Cadourile pentru profesori de 1 și 8 Martie au ajuns să stârnească adevărate războaie pe grupurile de WhatsApp ale părinților.
Unii propun cadouri scumpe și buchete impresionante, alții vor gesturi simbolice, iar alții refuză complet să contribuie. În mijlocul acestor dispute ajung, inevitabil, profesorii adesea puși în situații stânjenitoare.
Cristina D. (44 de ani), profesoară de Informatică în București, cu 22 de ani de experiență la catedră, spune că perioada aceasta a devenit una apăsătoare pentru multe dintre colegele ei.
„Vă mărturisesc sincer că, de câțiva ani încoace, perioada aceasta e una copleșitoare și abia aștept să treacă”, spune profesoara, potrivit site-ului Totuldespremame.
„S-a ajuns la situații umilitoare”
La începutul primăverii, discuțiile despre cadouri aprind rapid spiritele în grupurile de părinți.
„Ce luăm pentru doamna de 1 și 8 Martie? Câți bani punem?” sunt întrebările care pornesc adevărate dispute online.
Din perspectiva profesorilor, situația a devenit incomodă.
„Discuțiile de pe grupurile de WhatsApp și cele din social media legate de darurile pentru profesori sunt pur și simplu umilitoare, iar tensiunea aceasta umbrește sensul real al gestului simplu de a oferi o floare”, spune profesoara.
Ea explică faptul că buchetele scumpe și cadourile extravagante au schimbat complet atmosfera acestor zile.
„Apreciez enorm o floare oferită din inimă, un desen, un «mulțumesc» sincer. Mă apasă însă comparațiile, exagerările de pe grupurile de mămici și senzația că gestul trebuie «să dea bine». Bucuria se pierde când simt că lucrurile sunt o bifă, nu o emoție”, mărturisește ea.
„Nu vreau cadouri scumpe”
Profesoara spune că le transmite clar elevilor și părinților încă de la începutul anului școlar că nu își dorește cadouri costisitoare.
„Când am o generație nouă, le spun atât copiilor, cât și părinților că nu vreau catedra plină de buchete scumpe și că nu accept altceva decât daruri simbolice”, spune ea.
Gesturile simple sunt, pentru ea, cele care contează cu adevărat.
Își amintește cu emoție de anii în care elevii îi ofereau felicitări făcute de mână, scrisori sau mărțișoare lucrate de ei.
„Îmi amintesc un an în care am primit de la copiii mei o ramă cu fotografii ale noastre împreună, o prezentare cu amintiri și un coș cu dulciuri pe care l-am împărțit cu ei. Fiecare copil a adus câte un fir de trandafir. Acesta a fost cel mai «costisitor» cadou primit.”
Pentru profesoară, cele mai valoroase gesturi nu au legătură cu banii.
Ea povestește un moment care a impresionat-o profund. Tocmai aflase că tatăl unui elev murise subit și a intrat la o altă clasă, copleșită de emoții.
„Din ultima bancă, timid, un elev m-a întrebat: «Sunteți bine?» Empatia lui m-a topit pur și simplu. Acesta e un cadou pe care îl voi ține minte toată viața”, spune ea.
Profesoara crede că relația dintre elevi, părinți și profesori nu ar trebui influențată de valoarea materială a cadourilor.
„Educația ar trebui să rămână într-o zonă de echilibru și decență, iar relația profesor–elev să nu fie influențată de valoarea materială a unui cadou.”
Dacă ar fi să aleagă darul ideal, spune că ar prefera întotdeauna unul simplu.
„Un «Mulțumesc» spus ochi în ochi și o întrebare discretă: «Sunteți bine?».”
