Româncă, sătulă de Marea Britanie. Decizia radicală pe care a luat-o: „Tot timpul te fac să te simți un străin”

7 aprilie 2026 12:27

După mai bine de un deceniu petrecut în Marea Britanie, Brândușa, o româncă plecată din țară la doar 19 ani, spune că a ajuns la limita răbdării și ia tot mai serios în calcul o schimbare radicală.

Brândușa locuiește în Marea Britanie / foto: captura video

Ajunsă la 30 de ani, aceasta povestește că viața în străinătate nu mai este ceea ce părea la început, iar dorința de a reveni în România devine din ce în ce mai puternică.

Deși ani la rând nu a luat în calcul întoarcerea, acumularea de frustrări, oboseala emoțională și sentimentul de alienare au făcut-o să își reconsidere complet planurile de viitor.

Românca și-a spus povestea în mediul online, unde a cerut sfaturi de la alți conaționali aflați în situații similare. Mărturisește că a ajuns în Anglia foarte tânără și că, odată cu trecerea timpului, percepția asupra vieții de acolo s-a schimbat radical.

Dacă la început vedea oportunități și stabilitate, astăzi vorbește despre o stare constantă de sufocare și despre nevoia urgentă de a pleca. „M-aș duce acasă acum... mi-aș împacheta tot și aș pleca. Simt că mă sufoc, simt că explodez. Nu mai văd un motiv pentru care să rămân aici”, spune Brândușa, descriind o stare intensă de epuizare psihică, potrivit stiridindiaspora. 

Dorința de a pleca, blocată de frică și responsabilități

Cu toate acestea, decizia nu este deloc simplă. Brândușa recunoaște că nu a lucrat niciodată în România, iar acest lucru îi provoacă o teamă reală legată de adaptare și stabilitate financiară.

În plus, are un copil care merge la școală în Marea Britanie, ceea ce complică și mai mult situația. Deși se consideră o persoană descurcăreață, capabilă să depășească dificultățile, incertitudinea legată de viitor o face să ezite. „Sunt un părinte singur și mi-e frică de cum m-aș descurca acolo. Nu știu cum ar fi dacă aș lua-o de la zero în România”, mărturisește ea.

Totuși, starea de nemulțumire continuă să crească, iar presiunea interioară devine tot mai greu de ignorat. „Am o frustrare și o neputință pe care nu le mai pot gestiona. Dacă mai stau aici, simt că o să clachez”, spune românca, evidențiind conflictul dintre dorința de schimbare și teama de necunoscut.

„Nu ești de-al lor și niciodată nu vei fi”

Unul dintre cele mai apăsătoare aspecte pentru Brândușa este sentimentul constant că nu aparține locului în care trăiește. Indiferent de anii petrecuți acolo sau de eforturile de integrare, spune că eticheta de „străin” nu dispare niciodată. „Tot timpul te fac să te simți un străin. Nu ești de aici și nu vei fi niciodată, indiferent de situație”, afirmă ea, subliniind o realitate resimțită de mulți români din diaspora.

Pe lângă acest sentiment, ea critică și diferențele de mentalitate de la locul de muncă, unde spune că românii muncesc mai mult, dar nu sunt tratați la fel ca localnicii.

„Fabricile sunt pline de români, dar dacă sunt și englezi, ei muncesc mai puțin. Eu m-am săturat să fiu tratată diferit și ignorată”, explică Brândușa, punctând o frustrare frecvent întâlnită în rândul emigranților.

O vizită recentă în România i-a schimbat complet perspectiva asupra țării natale. Deși nu mai are apropiați acolo, Brândușa spune că nu s-a simțit singură nicio clipă. „Oamenii sunt calzi, primitori. Nu m-am simțit singură deloc, chiar dacă eram singură. Aici, în Anglia, interacțiunile sunt superficiale. Te întreabă «Are you all right?» și nici nu așteaptă răspunsul”, povestește ea, evidențiind diferențele culturale și sociale dintre cele două țări.

Această experiență a contribuit decisiv la dorința ei de a reveni acasă, chiar dacă nu are încă un plan concret. România nu mai este pentru ea doar locul de unde a plecat, ci devine o posibilă soluție pentru regăsirea echilibrului emoțional.

Critici dure la adresa vieții cotidiene din Marea Britanie

Nemulțumirile Brândușei nu se opresc doar la aspectele sociale. Ea critică și calitatea vieții de zi cu zi, în special alimentația, pe care o consideră inferioară comparativ cu alte țări europene. „Mâncarea nu are gust, nu oferă energie. Mănânci și după jumătate de oră ți-e foame din nou. Este plină de zahăr și foarte slabă calitativ”, spune ea, comparând experiența din Anglia cu cea din Italia sau România, unde susține că diferențele sunt evidente.

În plus, nici clima nu este pe placul ei, descriind vremea ca fiind instabilă și apăsătoare, un alt factor care contribuie la starea generală de disconfort.

Mai multe