România, o țară cu drumuri dificile încă din secolul al XVIII-lea: „Eşti târât prin bălţi şi râuleţe, tufişuri şi gropi, zguduindu-te de moarte”

Din păcate, țara noastră este cunoscută, chiar și în ziua de astăzi, pentru problemele pe care le are cu infrastructura. Iar dacă privim în urmă, la mărturiile călătorilor ce ajungeau pe aceste meleaguri chair și cu secole în urmă, vom vedea că fenomenul nu este deloc unul nou.

Țara noastră face eforturi mari pentru a construi cât mai rapid drumuri și autostrăzi și pentru a scăpa de percepția negativă pe care mulți oameni o au despre nivelul infrastructurii românești. Iar dacă vom privi în urmă, putem vedea că aceste probleme nu sunt deloc un fenomen nou!

Călătorii ce ajungeau pe aceste meleaguri vorbeau pe larg despre condiția proastă a drumurilor! Costantino Guglielmo Ludolf chiar scria, într-un memoriu din 1780, că teritoriul Țării Românești avea un caracter mlăștinos, iar drumurile erau obositoare și periculoase, pentru un vizitator străin.

Problema veche de secole a României

Această mărturie este consemnată de către istoricul Bogdan Bucur în cartea sa, „Devălmăşia valahă : 1716-1828 : o istorie anarhică a spaţiului românesc”.

„De-abia găseşti un drum printre aceste păduri atât de dese. În Ţara Românească nu sunt nici poduri, nici şosele. Cele mai multe râuri trebuie să fie trecute fie înot, fie cu barca, sau pe plute, care sunt totdeauna în stare proastă”, scrie istoricul, citând vechiul jurnal de călătorie, potrivit adevarul.ro.

Mai târziu, în 1830, croitorul german Peter Dietrich Holthaus scria că în timpul călătoriei sale de la Brașov spre București, a fost nevoit să treacă prin apă de 72 de ori, deoarece nu existau poduri.

Oamenii călătoreau folosind o căruță de slabă calitate

Călătorii ce ajungeau în această zonă vorbeau și despre tipul de căruță extrem de mic și de slabă calitate folosit pentru transport.

„Aceste căruţe mici au o înălţime cam de un picior şi jumătate de la pământ şi constituie mijloacele de transport cele mai primitive şi mai neasemuite din câte am văzut sau auzit. Aşezat pe o legătură de fân [în loc de banchetă], eşti târât cu o iuţeală nemaipomenită prin bălţi şi râuleţe, tufişuri şi gropi, zguduindu-te de moarte prin violenţa şi repeziciunea mişcării”, scria Charles Colville, un căpitan de marină englez, descriind călătoria sa din București, în 1827.