S-a aflat când vor fi finalizate lucrările la spectaculoasa Sagrada Familia. Acum nu există resursele financiare și materiale necesare pentru a termina construcția

15 aprilie 2024 7:36   Fapt divers

Bazilica Sagrada Familia din Barcelona, o capodoperă arhitectonică în construcție, are acum o nouă dată de finalizare: 2026. Această dată marchează un moment istoric, fiind la 144 de ani după ce a fost pusă prima piatră a acestei impresionante creații.

Se preconizează că finalizarea principală va avea loc până în 2026

Președintele organizației însărcinate cu finalizarea acestui proiect, Estevé Camps, a anunțat această dată, care coincide cu centenarul morții arhitectului Antoni Gaudi, constructorul clădirii. Camps a declarat că au acum la dispoziție resursele financiare și materiale necesare pentru a termina construcția, inclusiv turnul central impresionant de 172,5 metri dedicat lui Iisus Hristos, care va face din Sagrada Familia cea mai înaltă clădire din Barcelona.

Deși se preconizează că finalizarea principală va avea loc până în 2026, se așteaptă ca lucrările la sculpturi și detalii decorative, precum și la controversata scară care duce spre intrarea principală, să continue până în 2034.

O emblemă a Barcelonei și una dintre cele mai vizitate atracții turistice din lume

La momentul începerii lucrărilor în 1882, locul era o câmpie agricolă, dar pe parcursul anilor, orașul Barcelona s-a dezvoltat în jurul acestei construcții impresionante. Construcția scării principale, care se va întinde pe două blocuri urbane mari, va implica relocarea a aproximativ 1.000 de familii și întreprinderi.

Deși unii cercetători ai lui Gaudi contestă necesitatea acestei scări, Camps insistă că aceasta a făcut întotdeauna parte din planul arhitectului.

"Urmăm planurile lui Gaudi în detaliu", a declarat el. "Suntem moștenitorii săi și nu putem abandona proiectul său. Planul prezentat autorităților locale în 1915, care a fost semnat de Gaudí, includea această scară".

Cu toate că proiectul a fost marcat de războaie, neglijență și lipsă de finanțare de-a lungul istoriei sale, Sagrada Familia a devenit o emblemă a Barcelonei și una dintre cele mai vizitate atracții turistice din lume.

Păreri contrastante despre această capodoperă arhitectonică

Sagrada Familia a fost percepută diferit de-a lungul timpului, fiind acum recunoscută drept una dintre minunile lumii moderne. Opiniile asupra ei au variat, iar câteva figuri remarcabile au avut păreri contrastante despre această capodoperă arhitectonică.

Salvador Dalí a descris-o ca având o "frumusețe terifiantă și comestibilă", exprimându-și astfel fascinația față de aspectul său impresionant și unic. Pe de altă parte, George Orwell a avut o perspectivă diferită, considerând-o "una dintre cele mai hidoase clădiri din lume". El a exprimat, de asemenea, dezamăgirea sa față de faptul că anarhiștii nu au reușit să o distrugă în timpul războiului civil spaniol, comentând că aceștia au avut un gust îndoielnic pentru nu au acționat atunci când au avut ocazia.

Mai multe