Secretele ascunse ale stațiunii Neptun. Ce s-a descoperit la renovare în casa unde comuniștii veneau să se relaxeze

Departe de aglomerația și agitația litoralului de astăzi, în Neptun, pe o alee umbroasă unde vilele poartă nume de arbori – „Pinul“, „Fagul“, „Stejarul“ – se află o vilă cu o poveste aparte: Casa de Creație a Scriitorilor „Zaharia Stancu“, fosta reședință de vară a liderului comunist Ion Gheorghe Maurer.

Loc de refugiu pentru puternicii vremii, dar și pentru cei ce visau cu condeiul, această vilă este un loc unde istoria, literatura și regimul comunist se întrepătrund. Iar odată cu lucrările recente de renovare, s-au făcut descoperiri care aruncă o nouă lumină asupra trecutului său întunecat și fascinant, scrie Adevarul. 

Când scriitorii luau locul nomenclaturii

Vila „Paltinul“ a fost ridicată în 1965 pentru Ion Gheorghe Maurer, dar după doar patru ani, în 1969, a fost vândută Uniunii Scriitorilor, devenind casă de creație. Era o mutare strategică: nomenclatura își păstra controlul asupra locului, dar într-o formă mascată de mecenat cultural.

În 1971, când președinte al Uniunii era Zaharia Stancu, vila a fost extinsă și inaugurată în prezența lui Nicolae Ceaușescu.

Timp de decenii, Neptunul a devenit un Eden pentru scriitorii români, unde se amestecau literatura cu politica, glumele deocheate cu jocurile de șah, vodca rusească cu citronada naturală.

Dincolo de pereți: descoperirile tulburătoare de după 1989

Unul dintre cele mai spectaculoase momente din istoria recentă a Casei Scriitorilor a venit odată cu primele renovări. Administratorul Tudor Ioan Vasile, sufletul locului din 1991, povestește:

„Am găsit microfoane montate pe prizele de telefon. Erau ascunse bine, conectate la o rețea care ducea direct la recepție“. Se pare că mâna lungă a Securității nu cruța nici condeiele celebre. Scriitorii erau ascultați atent chiar în camerele unde își scriau manuscrisele. Umbrele regimului pluteau peste fiecare pagină scrisă, peste fiecare glumă spusă la masa de seară.

În vila cu aer comunist, timpul pare că s-a oprit. Holul are încă lambriu din lemn, gresia este pestriță, iar sala de conferințe a rămas intactă: o masă rotundă cu scaune tapițate în catifea verde, o încăpere unde se juca adesea politica la nivel literar.

Bibliotecile adăpostesc doar cărțile celor care au trecut pe acolo, fiecare volum fiind o filă dintr-o vacanță cu iz ideologic. Pe pereți, picturi cu marea și flori artificiale se uită în tăcere la trecut.

Nostalgia unei generații pierdute

Casa Scriitorilor era locul unde veneau an de an Horia Lovinescu, Mircea Micu, Laurențiu Fulga, Gabriela Adameșteanu, Ana Blandiana, Mihai Zamfir, D.R. Popescu, Alex Ștefănescu. Nu toți stăteau aici – unii, precum Adrian Păunescu sau Vadim Tudor, preferau vilele învecinate – dar toți veneau să facă parte din „ritualul“ de vară al literaturii române.

Copiii lor au crescut printre scoici și manuscrise, au recitat poezii la baluri mascate și au băut citronadă făcută de barmanul care „punea în pahar cu măsură“.

Una dintre acești copii, Ozana Cucu-Oancea, fiica scriitorului Nelu Oancea, a adunat amintirile într-o carte-document: „Marea scriitorilor între Olimp și zidul Puterii“.

Ea spune că revine an de an la Casa Scriitorilor nu pentru confort, ci pentru amintirile pe care locul le degajă, o energie pe care nici măcar Grecia nu o poate înlocui pentru copiii ei.

Tot aici, în paradisul de la Neptun, s-au petrecut și tragedii. Sub titlul „Moarte la Neptun“, poetul Nicolae Prelipceanu relata un accident în care și-au pierdut viața trei scriitori români, întâmplat după una dintre întâlnirile de vară.

A fost un șir de coincidențe sinistre care au marcat generația scriitorilor din diaspora, prezenți an de an în cadrul colocviilor de la malul mării.

Privilegiile celor aleși

Scriitorii, deși intelectuali, trăiau în Neptun viața nomenclaturii: aveau acces la produse „de protocol“, apăreau pe masă salam de Sibiu, Pepsi, țigări Kent și ciocolată chinezească.

Discuțiile se prelungeau până noaptea, la Europa Liberă, se juca poker, table, se organizau concursuri de Miss, se mergea la pescărie sau la crama din Murfatlar.

Neptunul era o oază interzisă publicului larg. Aici nu exista „nu avem“, iar turiștii străini aveau „liberă trecere“, cu toate că umbrela Securității plana peste toți.

Astăzi: între uitare și supraviețuire

Acum, Casa Scriitorilor rezistă cu greu. Administratorul, ajutat de fiul său, menține locul funcțional, dar scriitorii vin tot mai rar. Camerele sunt renovate parțial, bucătăria modernizată, dar locul trăiește din amintiri. „Anul acesta este cel mai prost an de când sunt pe litoral. Ne-am cam păcălit cu tarifele mici“, spune Tudor Vasile. Cu toate acestea, vin oameni – nu pentru confort, ci pentru ceea ce reprezintă acest loc.

Stațiunea Neptun, cândva „satul de vacanță“ al elitei, este acum aproape goală. Se construiește haotic, iar vechile locuri de agrement au dispărut. Singura constantă rămâne Casa Scriitorilor, acest bastion al unei epoci care nu mai există decât în filele de jurnal și în cărțile lăsate în urmă.