Semnul rutier care îi pune în încurcătură pe mulți șoferi. Ce reprezintă cercul negru într-un triunghi roșu
Este un semn de circulație pe care tot mai mulți șoferi din țara noastră îl întâlnesc pe șosele, însă pe care nu mulți îl și înțeleg. Cu toate acestea, el are un rol foarte important și ajută șoferii să rămână în siguranță atunci când se află pe șosea.
Pe șoselele din țara noastră există unele indicatoare rutiere atât de bine cunoscute încât chiar și cei care nu au permis de conducere le înțeleg pe loc. Însă, în extrema cealaltă se află unele semne mult mai rare, dar care tot au semnificații foarte importante.
În această categorie se află și un indicator care arată precum un cerc negru care se află în interiorul unui triunghi cu margine roșie. Acest semn nu impune o restricție sau o manevră anume, dar tot rămâne foarte important pentru șoferi.
Ce semnifică acest indicator rutier
Practic, acest semn de circulație este menit să avertizeze șoferii asupra faptului că urmează un sector de drum cu risc ridicat de accidente. Indicatorul este amplasat în zone în care, potrivit analizelor efectuate de autorități, s-au produs mai multe accidente în medie comparativ cu alte drumuri similare.
Prin intermediul acestui semn, autoritățile doresc să avertizeze șoferii că trebuie să reducă viteza și să conducă cu mai multă atenție decât până acum.
A fost introdus în România în 2011
Chiar dacă mulți șoferi nu recunosc acest indicator rutier, el nu este unul tocmai nou în țara noastră. Semnul a fost introdus în România cu mai bine de un deceniu în urmă, în decembrie 2011. Cu toate acestea, primele panouri au fost montate în teren de abia în aprilie 2012.
Autoritatea Rutieră Română folosește metode complexe de analiză a accidentelor rutiere și ia în calcul și date istorice privind astfel de incidente produse pe fiecare tronson de drum în parte. La acest moment, este analizată o perioadă de cinci ani, pentru a determina unde sunt locațiile precise unde este necesară introducerea acestui indicator rutier.