Șoc la raft! Excremente de urs la conservă, în magazinele secuiești din Harghita și Covasna
Disponibil pe piață de peste un an, produsul numit „Medve Trutyi”, mai precis, excremente de urs la conservă, a fost descoperit abia acum de autorități. Comisarii de la Protecția Consumatorului Covasna a găsit conservele vândute ca suvenit pe rafturile unor comercianți din județele Harghita și Covasna!
Pe internet există clipuri ale unor utilizatori care prezintă produsul trăznit,încărcate în urmă cu mai bine de un an de zile. O conservă se vinde cu aproximativ 40 de lei, produsul fiind comercializat ca și suvenir, numit „Urme de urs”.
Firma producătoare este Lixid Project, compania care produce berea şi chipsurile „Csíki Sör” şi „Csíki Csipsz”. O cutie cu „Urme de urs” are circa 30 de grame de conţinut, iar firma producătoare garantează că excrementele sunt autentic-secuieşti, scrie Ziare.com
„Se vinde la noi în judeţ, am găsit la Târgu Secuiesc, într-un bar care are franciza celor de la Lixid Project, cei care fac berea Csíki Sör şi chipsurile cu aceeaşi denumire. Am înţeles că e un fel de suvenir, nu au putut să ne dea o explicaţie. Se dă şi un termen de valabilitate, care e aiurea, nu înţeleg la ce să dai termen de valabilitate dacă nu este produs alimentar.
Traducerea nu este completă, se afirmă acolo că este produs secuiesc, produs în Székelyföld şi că se poate lucra cu el, se poate lua în mână şi mula ca o plastilină, aşa mi s-a explicat. Te-ai putea juca cu el, într-un fel, dar nu ştiu dacă e în regulă, ce se întâmplă dacă un copil se joacă cu el şi îl bagă în gură?
Produsul costă 40 de lei, nu l-am retras de la vânzare pentru că nu este un produs alimentar, are avertismente, dar i-am sesizat şi pe colegii din Harghita, pentru că este produs la Sânsimion, în judeţul Harghita. Este foarte interesant de unde au prelevat acele materii organice, să le spunem aşa, şi dacă au avut aprobarea celor de la vânătoare, sau de la Romsilva, să se ducă în pădure să culeagă excremente de urs.
Eu am rămas perplex când am văzut conserva, are 30 de grame, e o bucăţică mică înăuntru, e uşoară, dar nu mi-a venit să cred. Dacă are avertismentul, nu avem ce să facem, nu este produs comestibil, se pare că ar fi suvenir. Nu ştiu ce utilitate poate să aibă, decât, poate, dacă vrei să faci o farsă cuiva”, a povestit comisarul-şef adjunct al OPC Covasna, pentru Weradio.ro
Conform sursei citate, conservele cu excremente de urs au și etichetă tradusă în limba română, pe care scrie că produsul conţine 100% excremente de urs brun transilvănean, fără gluten, fără conservanţi, vegan, iar nedeschis, îşi păstrează calitatea pe termen nelimitat în interiorul ambalajului. Utilizatorii trebuie să țină cont de avertismentul producătorului, conform căruia, după deschidere, trebuie „folosit” în termen de 22 de ore! De asemenea, e menționat faptul că nu trebuie lăsat la îndemâna copiilor.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!