Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci pe 1 ianuarie ca să îți meargă bine tot anul

1 ianuarie 2026 9:18   Fapt divers

Pe 1 ianuarie, în prima zi din an, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Vasile cel Mare, cunoscut și ca „păzitorul de duhuri rele”. Iată ce este bine să faci astăzi pentru protecție, noroc și sănătate!

Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanți Părinți ai Bisericii, s-a născut în Cezareea Capadochiei și a trăit între anii 330 și 379. Recunoscut ca un ierarh vizionar și un filantrop desăvârșit, el a rămas în istorie nu doar prin scrierile sale teologice importante, ci și prin grija sa nemărginită față de cei aflați în suferință. Sfântul Vasile a fost cel care a pus bazele primelor spitale și aziluri pentru săraci, fiind un model de dedicare față de nevoile semenilor. Este considerat un păzitor împotriva duhurilor rele, de aceea există credința că, pe 1 ianuarie, cerurile se deschid, iar rugăciunile au o putere deosebită.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile

Se spune că 1 ianuarie este oglinda întregului an, iar ceea ce faci în această zi îți poate dicta norocul pentru următoarele 12 luni.

De Sfântul Vasile, oamenii trebuie să fie activi și să-și pună un gând bun, pentru ca toate să le meargă din plin. Pe 1 ianuarie, este bine să torni vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni o cutie de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac.

De asemenea, pentru atragerea norocului, se crede că prima persoană care intră astăzi în casă ar trebui să fie bărbat, iar dacă te speli pe față și te ștergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau argint, vei fi curat și sănătos pe tot parcursul anului. 

În această zi, copiii merg cu sorcova din casă în casă, în semn de prosperitate și sănătate. Totodată, pentru a atrage bogăția în familie, un obicei vechi păstrat cu sfințenie este fierberea unui cap de porc. În plus, se spune că dacă ninge de Sfântul Vasile, anul va fi îmbelșugat, iar dacă este senin și geros, oamenii vor fi sănătoși. 

Mai multe