Cum și-a premeditat Veronica Micle sinuciderea! Care au fost ultimele versuri scrise de poetă după moartea lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu şi Veronica Micle au trăit o dragoste care a făcut istorie şi care continuă să impresioneze şi astăzi prin dramatismul ei. Şi-au scris sute de rânduri de iubire, unele cu pasiune şi dor, altele cu reproşuri şi remuşcări. Iar moartea marelui poet i-a prins aşa cum au trăit: despărţiţi. Distrusă de durere, la scurt timp după decesul lui Eminescu, poeta s-a refugiat la mănăstirea Văratec, locul unde şi-a premeditat sinuciderea. Care au fost ultimele versuri scrisă de Veronica Micle înainte de a își pune capăt zilelor?

Născută la Năsăud, la data de 22 aprilie 1850, poeta Veronica Micle s-a căsătorit la vârsta de 14 ani, pe 7 august 1864, cu Ştefan Micle, care la data căsătoriei era profesor universitar. În 1872, într-o perioadă în care avea deja și doi copii, pe lângă faptul că era femeie căsătorită, îl cunoaște pe Mihai Eminescu la Viena. S-au revăzut în 1874 la Iaşi, când s-a înfiripat relaţia amoroasă, o relaţie ascunsă, contestată, bârfită şi privită cu ochi răi. Așa că, atunci când soțul ei s-a stins din viață, în 1879, povestea de dragoste dintre cei doi poeți a continuat, fără să se mai ascundă.

Finalul vieții marelui poet i-a prins aşa cum au trăit: despărţiţi

Și totuși, nu se puteau bucura unul de celălalt. În urma morții partenerului ei de viață, Veronica rămăsese cu o pensie infimă din care trebuia să îşi întreţină cele două fiice, iar o căsnicie cu Mihai Eminescu ar fi însemnat pierderea singurului venit constant pe care îl avea. Cu toate acestea, s-au logodit de două ori.

Şi-au scris sute de rânduri de iubire, unele cu pasiune şi dor, altele cu reproşuri şi remuşcări. În scrisorile de dragoste din perioadele de linişte, Eminescu îşi alinta iubita: Poţoţoni, Cuţică, Dragă Momoţelule, Dulcea mea Momoţi, Dulcea mea amică sau Dulce Veronică, iar când intrigile tuburau relaţia, apelativul se schimba cu Stimabilă Doamnă şi respectata mea amică.

Finalul vieții marelui poet i-a prins aşa cum au trăit: despărţiţi, mai ales că sora lui Henrietta o ținea la distanță pe Veronica. Pe data de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu s-a stins din viață într-un sanatoriu din Bucureşti, iar poeta a fost acuzată de apropiaţi că nu a fost alături de acesta în ultimele sale zile.

„Lumea m-a acuzat de lipsă de simţire şi de umanitate faţă de Eminescu. Sunt lucruri mai presus de puterile cuiva, vă mărturisesc sincer, nu pot să-l văd lipsit de minte, eu care am cunoscut pe Eminescu în cea mai splendidă epocă a vieţii sale intelectuale. Şi aşa sunt fără nici o lege şi fără nici un Dumnezeu, să-mi rămâie cel puţin acela al poeziei, care pentru (mine) s-a fost întrupat în fiinţa lui Eminescu”, îi scria Veronica Micle lui Alexandru C. Cuza, în aprilie 1889.  

Ultimele versuri scrise de Veronica Micle

Se spune că, la aflarea veștii că iubirea ei a decedat, ar fi scris în doar 20 de minute poezia „Raze de lună”, apărută în cotidianul „România” din 20 iunie 1889, la finalul reportajului dedicat funeraliilor lui Eminescu.

Veronica a participat la înmormântarea de la biserica Sf. George în București, unde trupul neînsuflețit al poetului a fost dus înainte de a fi înmormântat la Cimitirul Bellu. Și-a luat rămas bun de la iubirea vieții ei cu un buchet de flori de nu-mă-uita.

Devastată de durere, la scurt timp după moartea lui Eminescu, Veronica s-a refugiat în mănăstirea Văratec, unde  şi-a premeditat sinuciderea. La 1 august 1889, i-a scris unei prietene apropiate, Smaranda Gârbea, cerându-i să cumpere arsenic pentru fiica ei cea mică, care suferea de anemie. Tot pe 1 august, Veronica își presimțea moartea și scria, într-un poem neterminat:

„O! Moarte vin de treci/ Pe inima-mi pustie şi curmă a mele gânduri/ S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,/ Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,/ Mi-e dor de-un lung repaos... Să dorm,/ Să dorm pe veci”

A doua zi a primit arsenicul cerut, iar în seara zilei de 3 august, după vizita unor prieteni din Iaşi, Veronica s-a retras în camera ei şi a băut sticluța cu otravă. Pe 4 august 1889, după mai bine de 20 de ore de agonie, Veronica Micle s-a stins din viaţă, la 39 de ani, la fix 50 de zile de la moartea lui Eminescu, cel care îi scrisese cu câţiva ani înainte de moarte: „Aşa te iubesc şi eu – mai mult decât viaţa, mai mult decât orice în lume şi pururea cu frica-n sân, aş vrea să mor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de-a te pierde.”