Cine a fost Harieta, „îngerul păzitor” a lui Mihai Eminescu. Femeia i-a fost alături marelui poet în cele mai grele momente
Persoana care i-a fost alături lui Mihai Eminescu în cele mai cumplite momente ale sale a fost Harieta Eminovici, sora marelui poet, numită și „îngerul păzitor” al acestuia. Ce a făcut ea pentru fratele său și ce părere avea despre marea iubire a poetului, Veronica Micle.
Născută în anul 1854, Harieta Eminovici a fost cea de-a treia soră a lui Mihai Eminescu. Era cu patru ani mai mică decât marele poet și, încă din copilărie, s-a îmbolnăvit grav, fiind posibil să fi suferit de poliomielită. În ciuda faptului că la maturitate se deplasa deja cu mare dificultate, ajutându-se de două proteze metalice foarte grele, Harieta se putea lăuda cu o inteligență sclipitoare. „Mai am o soră, un geniu în felul ei, cu o memorie ca a lui Napoleon I şi c-o înţelepciune naturală cum rar se află”, preciza poetul într-o scrisoare din 1881, relatează Adevărul.ro.
Harieta a suferit alături de fratele ei
Aceasta își iubea și diviniza foarte mult fratele, astfel, considera că era de datoria ei să îl protejeze. „Harieta nutrea pentru Eminescu un respect religios şi agresiv şi, când acesta păşi pragul casei sale, ea crezu că fusese aleasă de providenţă să redea omenirii pe marele creator întunecat”, după cum scria George Călinescu. Astfel, la 11 aprilie 1887, în pragul căsuţei din strada Sf. Niculai nr. 8, din târgul Botoşanilor, apăru marele poetul Mihai Eminescu, fiind întâmpinat de Harieta, care avea atunci 33 de ani și era invalidă.
Harieta Eminovici era singură şi trăia din venitul de 5.000 de lei lăsat de Gheorghe Eminovici, tatăl ei, drept moştenire, însă, în ciuda acestui fapt, ea nu a ezitat în a cheltui şi ceea ce mai avea pe tratamentul fratelui ei, care tocmai ce ieșise de pe poarta spitalului Mănăstirea Neamțului, unde a fost internat când a dat semne de alienare mintală și a primit diagnosticul de „manie acută”.
Aflat în grija surorii lui, Mihai Eminescu a făcut noi crize, urmând o cădere rapidă, inclusiv o agravare a ulceraţiilor de la nivelul picioarelor, fiind astfel imobilizat la pat, cu mintea rătăcită. Harieta nu a ezitat în a-și ajuta fratele, în toiul nopţii târându-se pe coate, pentru a ajunge mai repede la căpătâiul bolnavului pentru a îi aduce apă sau orice avea nevoie. „Bietul Mihai a ajuns în starea cea mai teribilă care poate să fie. Numai pe mine mă cunoaşte, ieri a avut o furie îngrozitoare", scria criticul şi istoricul literar Eugenia Tudor Anton în articolul „Sora poetului” din revista „România Literară”.
Ura față de Veronica Micle
Cel mai mare duşman al poetului Mihai Eminescu, din punctul de vedere al Harietei, era Veronicla Micle. „Mare nenorocire a fost femeia asta pe capul lui Mihai”, preciza Harieta în scrisorile ei către Cornelia Emilian, o doamnă cu avere de la Iaşi și prietena acesteia. Ea era de părere că Veronica era cea care i-a provocat suferinţe grele fratelui ei şi că ar fi prea cochetă şi cheltuitoare pentru posibilităţile materiale ale lui Eminescu, de aceea, când acesta a plecat la București cu marea sa iubire, în 1888, Harieta a suferit extrem de mult.
„A plecat marţi şi eu, plângând peste puterile mele, mi-a fost rău nespus (...) şi adevărata cauză este că doamna M. a venit şi până n-a pus mâna pe el nu s-a lăsat. Oare de ce nu l-a luat bolnav, să-l caute? Acuma sănătos cred şi eu că are gust să fie Doamna Eminescu“, preciza Harieta într-o epistolă. După un an de zile, pe data de 15 iunie 1889, Mihai Eminescu s-a stins din viață. Această veste a fost ca un trăsnet pentru sora lui, care, în lunile care au urmat, s-a stins ușor, îmbolnăvindu-se de tuberculoză şi trăind într-o sărăcie lucie, după ce comitetul oraşului a refuzat să-i acorde pensia lui Mihai Eminescu.
„Fata nefericită se stinge din viaţă şi în ziua de Sfânta Paraschiva (14 oct. 1889) este înmormântată, cum scrie G. Călinescu în cartea sa. «Uitată de toţi, pusă într-un coşciug ordinar de brad, era dusă la cimitir, într-o birjă cu un cal al lui Cristea N. Suceveanu din Botoşani»", preciza Eugenia Tudor Anton.
