Tot ce nu știai despre Mihai Eminescu. Cum ajunsese să agreseze femeile pe stradă și să trăiască din pomană
Cu siguranță cu toții am crezut că succesul lui Eminescu a fost unul de lungă durată în perioada lui de glorie, însă se pare că lucrurile nu ar fi stat deloc așa. Marele poet român a avut numeroase defecte, printre care s-a numărat și agresiunea asupra femeilor, în plină stradă. Mai mult, la un moment dat ajunsese să trăiască din pomană și din vânzarea ocazională a cărților pe care le scria cu atâta trudă.
Eminescu s-ar fi luptat, ani buni, cu episoadele maniacale și cu depresia, motiv pentru care nu ar mai fi fost în toate mințile.
Agresa femei pe stradă și ajunsese la mila oamenilor
Neuropatologul Vuia a fost cel care a studiat cazul lui Mihai Eminescu și care a aflat lucruri cel puțin interesante despre marele poet român.
Au existat, la un moment dat, ipoteze conform cărora Mihai Eminescu s-a îmbolnăvit foarte rău din cauza nemulțumirilor pe care le avea pe plan personal. Acestea l-ar fi adus în pragul demenței, astfel că n-ar mai fi fost în toate facultățile mintale.
În anul 1883 a fost internat, pentru prima dată, într-un sanatoriu. Până în 1889, ar fi avut niște ani grei de trăit și s-ar fi confruntat cu numeroase probleme de sănătate.
Înainte să fie internat pentru prima dată în sanatoriu, Mihai Eminescu a vrut să-l omoare pe regele Carol I, iar episodul uluitor ar fi avut loc în restaurantul Capșa București. Poliția a intervenit de urgență, iar măsura luată pentru Eminescu a fost sanatoriul, pentru ca alți oameni să nu mai fie puși în pericol de poetul român.
Citește și - Elena Ceaușescu a jucat rolul Cătălinei în dramatizarea „Luceafărului” lui Eminescu
Evenimentul de la Capșa a coincis cu pierderea slujbei la ziarul „Timpul”, restul anilor din viața lui fiind nevoit să-i petreacă fără nicio altă sursă de venit, prin cârciumi rău famate și prin sanatorii.
Despre condițiile din sanatoriu a scris chiar el, unui bun prieten. Eminescu spunea că nu este hrănit bine și că îi era teamă să se plângă de propria lui soartă cumplită pe care o îndura, închis între 4 pereți.
„Neavând de lucru, închis c-un alt individ, hrănit rău, precum se obişnuieşte la spitale, şi lăsat în pragul celor mai omorâtoare griji în privinţa viitorului, mi-e frică chiar a-mi plânge soarta, căci şi aceasta ar fi interpretat ca semn de nebunie. (…) Foamea şi demoralizarea, iată cele două stări continue în care petrece, nenorocitul tău amic, M. Eminescu”, îi scria Eminescu, lui Chibici Revneanu, bunul lui amic.
Lipsa banilor îi adâncea depresia
După 1884, Eminescu a încercat să-și găsească din nou un loc de muncă, la Iași, însă din păcate nu a avut niciun pic de succes. Ajunsese să trăiască de pe o zi pe alta, din pomană și din puținele ocazii în care reușea să mai vândă câte o carte. Locuia, spune presa, într-o șură a hanului Bacala, iar lipsa banilor era o problemă extrem de mare pentru Eminescu. Faptul că nu avea un venit constant îi provoca adâncirea depresiei. Ion Creangă rămăsese lângă el, în toată această perioadă grea și încerca, din răsputeri, să-i ridice moralul. Tot din cauza banilor și a situațiilor grele în care ajunsese să trăiască, Eminescu nu se mai putea controla și agresa femeile pe stradă, fără să-și mai dea seama că nu făcea nimic corect din punct de vedere legal.
„De vreme ce rezidez într-o hulubărie puţin recomandabilă din orice punct de vedere, e lesne de înţeles că nu am unde pune lucrurile mele (…) O tristă iarnă mă aşteaptă şi o tristă viaţă”, mai scria Eminescu, tot către un bun prieten.
„Bea fără cumpăt şi, împins de instinct erotic congenital, bântuia cafeurile-chantante pierzând nopţile şi istovind ultimele energii sufleteşti. Lăsa biblioteca cu uşile deschise la voia întâmplării, nu însemna cărţile eliberate în registru şi-şi însuşea garanţiile băneşti pentru cărţi”, a mai spus și George Călinescu, despre ultimii ani din viața lui Eminescu.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
