134 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Ce a făcut poetul cu doar o oră înainte de deces
Se împlinesc 134 de ani de la moartea celui mai mare poet român. Pe 15 iunie 1889, la ora 4.00 dimineaţa, își pierdea viața în Sanatoriul de Boli Mentale al Doctorului Şuţu, de pe strada Plantelor din Capitală, marele poet Mihai Eminescu. El a murit într-un halat ponosit, pe un pat metalic de spital.
Poeziile găsite după moartea poetului
La scurt timp după moartea geniului poet, doctorii au găsit în halatul lui Eminescu un mic carneţel cu versuri. Se pare că în acesta erau notate ultimele poezii ale poetului, scrise în santoriul pentru boli psihice unde a stat internat în ultimul an de viaţă. Mai mult decât atât, se crede că una dintre poezii a fost scrisă de Eminescu în ultima oră de viaţă.
Cauza morții lui Mihai Eminescu
Mulți se întreabă din ce cauză a murit Eminescu. Se cunoaște doar cauza oficială a decesului: stopul cardio-respirator. Când a fost dus la autopsie, halatul în care murise poetul a fost luat de cei care-l plăceau. Într-unul din buzunare se afla un carneţel în care au fost scrise ultimele sale poezii. Aceste poezii nu au titlu, sunt necunoscute şi nepublicate mult timp în volumele dedicate operei eminesciene.
Ultimele poezii ale lui Eminescu
Poeziile găsite în carneţel se pare că au fost scrise în ultimele zile de viaţă ale poetului. Ba mai mult, ultima dintre ele a fost notată cu doar o oră înainte ca Eminescu să moară. În versurile acesteia se citește sentimentul acut al morţii apropiate, părând că acesta știa că până acolo îi fusese firul vieții. Poeziile nu au titlu şi au fost publicate de Ilie Ighel Deleanu în revista ”Fântâna Blanduziei”.
Aceasta este considerată ultima poezie scrisă Eminescu
”Stelele-n cer” este considerată ultima poezie scrisă de Eminescu, găsită pe carneţelul din halat, mulți sunt de părere că ar fi scris-o chiar în ultima sa oră de viață. Titlul a fost adăugat de redactor după primul vers, scriu cei de la Adevărul.
Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;
Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.
Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.
Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?
