Viața de poveste a Valeriei Seciu. A rămas văduvă până la moarte. Fiul s-a călugărit
Valeria Seciu a decedat marți, 6 septembrie, după o luptă cu una dintre cele mai necruțătoare maladii ale omenirii, cancerul. Abia împlinise 83 de ani, în urmă cu aproximativ o lună, pe 1 august.
Artista a avut o carieră impresionantă în teatru, cinematografie și radio sau televiziune. A fost colegă de promoție cu Ion Caramitru. Ca o ironie, luni, 5 septembrie, a fost comemorat un an de la plecarea dintre cei vii a acestuia.
Luna trecută, Valeria Seciu l-a comemorat, de asemenea, pe soțul ei, regretatul actor Octavian Cotescu, decedat, în urmă cu 37 de ani, la 22 august 1985.
A rămas văduvă la 46 de ani
Tot de atâția ani, artista alesese să rămână văduvă, deși la momentul în care maestrul Cotescu a murit, Valeria Seciu avea doar 46 de ani.
Și-ar fi putut reface viața, dar a ales să rămână singură. În anii ʼ60, Octavian Cotescu era asistent la IATC și s-a îndrăgostit iremediabil de Valeria Seciu, studenta care îl iubea deja.
Cotescu, mai în vârstă cu opt ani, a fost cucerit definitiv de șarmul, sensibilitatea și profunzimea Valeriei Seciu. După ce aceasta a absolvit institutul, în 1964, cei doi s-au căsătorit, iar în 1968 s-a născut fiul lor, Alexandru.
Când Octavian Cotescu a murit, Alexandru avea 17 ani. La rândul său, acesta a cochetat cu lumea artistică, având o scurtă apariție, înainte de dispariția tatălui, în filmul Păcală, din 1974.
Fiul celor doi artiști este călugăr, pe muntele Athos
După ce a absolvit facultatea de Construcții, Alexandru a fost într-o vacanță în Grecia, în Halkidiki, și a vizitat cel de-al treilea braț, Muntele Athos.
A fost o revelație, Alexandru alegând calea monahală. Și în prezent, fiul celebrului cuplu de actori, devenit între timp părintele Daniil, trăiește la Mănăstirea Vatopedu, de pe Athos.
Vezi și: Octavian Cotescu s-a născut de Ziua Îndrăgostiților. Cum se numea în tinerețe
„Mama a fost împăcată când am plecat. A fost bucuroasă că eu sunt fericit şi îmi găsesc calea. Asta trebuie să facă un părinte până la urmă. Să se jertfească, să jertfească liniştea lăuntrică pentru ca fiul sau fiica sau copilul să îşi găsească drumul în viaţă. Şi ea a ştiut să facă lucrul acesta”, a declarat Alexandru Cotescu, citat de Newsweek.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!