Vila pe care n-o dă jos nici uraganul! Cum arată proprietatea care a fost scoasă la vânzare pentru o sumă uriașă de bani
O casă nou construită pe un teren de golf din Boca Raton, Florida, care promite să fie rezistentă la uragane, a fost scoasă la vânzare cu un preţ de 6,85 milioane $. Vila, care a fost finalizată anul acesta, e alcătuită în întregime din suporturi de oţel şi beton, ceea ce permite locuinţei să reziste la vânt mai puternic de 300 km/h, a spus dezvoltatorul casei, Meir Kroll.
„Casele de pe coasta de vest a Floridei au fost distruse după uraganul Michael din 2018. Dar a existat o casă care a rămas în picioare. Acea casă era făcută din beton!”, a spus Kroll.
El este un dezvoltator popular din Los Angeles şi a lucrat la case pentru agentul sportiv Rich Paul, logodnicul lui Adele, şi pentru fotbalistul mexican Javier Hernandez.
Vila de 650 mp o arhitectură în stil marocan şi se află într-o zonă unde au fost construite, în anii ’90, multe case în stil mediteranean.
La intrarea în locuinţă, care poartă numele de Villa Mallorca, se poate observa stilul elegant, cu accente de lemn.
Casa cu două etaje are cinci dormitoare şi şapte băi. Suita principală are două dressinguri mari şi un living separat.
Uşile glisante din sticlă de la primul nivel duc la un patio acoperit cu o bucătărie de vară complet utilată, o zonă de luat masa în aer liber, o piscină încălzită şi un centru spa. Este îndeajuns de mare pentru o familie cu mai mulţi copii, susţine dezvoltatorul.
Proprietatea dispune, de asemenea, de o terasă în aer liber la cel de-al doilea etaj, cu vedere la terenul de golf.
Dar, în timp ce interiorul e uimitor, rezistenţa sa este punctul cheie. Conacul a fost construit cu scopul de a putea rămâne în picioare în faţa oricărui uragan care ar putea lovi Florida, relatează Luxury Property News.
«Oamenii vor să fie în siguranţă»
Senada Adzem, de la Douglas Elliman Real Estate, care se ocupă de vânzarea vilei, a declarat că impactul mediului asupra proprietăţilor a devenit din ce în ce mai important pentru clienţi: „Vor să ştie că sunt în siguranţă. Vor să ştie că, dacă pleacă în vacanţă vara, casa lor va fi acolo când se vor întoarce.”