Imagini cu Ilie Bolojan din tinerețe. Cum arăta premierul. Fostă colegă: „Băiat venit de la țară, care voia să facă impresie”
Puțini știu cum arăta Ilie Bolojan în perioada liceului! Actualul premier al României a fost un elev ambițios, serios și chiar romantic, iar colegii lui încă își amintesc momentele din acea perioadă.
Cânta la acordeon
Ilie Bolojan a studiat la Liceul de Matematică-Fizică „Emanuil Gojdu” din Oradea, pe care l-a absolvit în 1986. Primii doi ani i-a petrecut la secția Mecanică, apoi a trecut la Electronică. Fiind venit de la țară, Bolojan a locuit în internatul liceului, unde colegii își amintesc că obișnuia să cânte la acordeon – singura lui „nebunie”, deoarece în rest era foarte serios și concentrat pe învățat, scriu cei de la Cancan.
„Era un romantic deși nu pare"
Cosmin Săteanu, fost coleg de internat, îl descrie drept un lider și un romantic: „Stătea în internat împreună cu fosta soție, Florentina, și îmi plăcea că se țineau de mână. Era un romantic, deși nu pare. Avea abilități de lider”. Cei doi s-au cunoscut în liceu, iar relația lor a durat mulți ani, având două fiice, înainte de separarea din 2013.
O fostă colegă, Alina, a declarat că Ilie Bolojan era ambițios și muncitor: „Băiat venit de la țară, care voia să facă impresie, să devină ceva. Și unica modalitate era învățatul. Avea mult păr și creț, și mustață, încă de atunci”.
„A fost mereu un copil foarte serios"
Profesoara care se ocupa de internat, Niculina Moga, a completat: „A fost mereu un copil foarte serios. Și se vede și astăzi că a fost așa. Știe cu să înceapă și cu ce să continue. Așa era și în internat. El și fosta soție, Florentina, au fost elevi foarte serioși. Am scos recent un jurnal cu poze din internat, în care apare deseori cântând la acordeon. Era tipul de lider… și nu își făcea năzbâtii”.
Astfel, imaginea lui Ilie Bolojan din tinerețe surprinde un adolescent ambițios, talent muzical și calități de lider, care a știut să îmbine seriozitatea cu momentele de relaxare din liceu.