A fost încoronată o nouă Miss World! Totul despre cea mai frumoasă femeie din lume
Poloneza Karolina Bielawska a fost încoronată a 70-a Miss World miercuri. Concurenții și organizatorii și-au exprimat solidaritatea cu ucrainenii în timpul transmisiunii în direct.
Bielawska, care lucrează ca model și se află în anul I de master, și-a revendicat titlul în capitala Puerto Rico, San Juan, la trei luni după ce concursul a fost amânat din cauza unui focar de Covid-19. Miss SUA, Shree Saini, a obținut locul doi, în timp ce reprezentanta Coastei de Fildeș s-a clasat pe locul al treilea, informează CNN.
Pe lângă spectacolul obișnuit și jurizarea live, în timpul ceremoniei strălucitoare au fost prezentate mesaje de sprijin pentru Ucraina. Jamaicana Toni-Ann Singh, care a câștigat Miss World în 2019, a cântat o interpretare a piesei „The Prayer” a lui Celine Dion și Andrea Bocelli, în timp ce oamenii afalți de pe scenă au ținunt în mâini lumânări.
Pe un ecran din spatele finaliștilor au apărut cuvintele „o rugăciune pentru pace”, iar întreaga scenă a fost luminată discret, lipsind spectacolele grandioase de lumini și fastul pe care suntem obișnuiți să îl vedem în cadrul acestui concurs.
Actuala Miss Ucraina, Oleksandra Yaremchuk, care nu s-a calificat la evenimentul final, se află în prezent la Kiev, au declarat reprezentanții Miss World.
40 de femei s-au luptat pentru titlul de Miss World
Programat inițial pentru decembrie, concursul Miss World a fost amânat după ce mai multe persoane care ar fi trebuit să participe la eveniment, inclusiv 23 dintre cele 97 de concurente, au fost testate pozitiv pentru Covid-19, cu doar câteva zile înainte de concurs. Doar cei 40 de concurente au participat la Miss World, cele care au reușit să treacă de semifinalele competiției.
Citește și: Cum s-a descurcat reprezentanta României la Miss Universe 2021
Miss Universe 2021: frumusețea bate pandemia
Rusia a invadat Ucraina în urmă cu trei săptămâni. În urma atacului pe care Putin l-a lansat asupra Ucrainei, liderul de la Kremlin a fost sancționat de liderii europeni, iar Rusia a fost exclusă dintr-o multitudine de competiții. Spre exemplu, anul acesta Rusia nu va putea participa la Eurovision, organizatorii evenimentului anunțând că interzic participarea țării agresoare.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram