Abu Dhabi construiește o insulă de 11 miliarde de dolari dedicată sănătății. Cum va arăta proiectul Fahid Island
Abu Dhabi pregătește unul dintre cele mai ambițioase proiecte imobiliare din lume, o insulă construită în jurul conceptului de sănătate și stare de bine. Fahid Island va include peste 6.000 de locuințe, spații verzi, kilometri întregi de alei pentru mers și ciclism și facilități concepute pentru a încuraja un stil de viață sănătos.
Investiția este estimată la aproape 11 miliarde de dolari, iar deschiderea completă este programată pentru 2029. Potrivit CNN, dezvoltatorii susțin că fiecare element al proiectului a fost gândit pentru a contribui la bunăstarea viitorilor locuitori.
O insulă proiectată pentru sănătatea locuitorilor
Fahid Island va fi construită între Yas Island și Saadiyat Island, două dintre cele mai cunoscute destinații din Abu Dhabi. Proiectul, în valoare de 40 de miliarde de dirhami din Emiratele Arabe Unite (aproximativ 10,9 miliarde de dolari), este dezvoltat de Aldar Development, companie imobiliară deținută de guvernul din Abu Dhabi.
Potrivit CNN, întreaga infrastructură a insulei este concepută pentru a crea un adevărat „sanctuar” dedicat sănătății și activității fizice.
„Ne-am asigurat că fiecare decizie de proiectare și fiecare decizie comercială au fost luate având permanent în vedere conceptul de wellness”, a declarat pentru CNN Emma McCreery Breen, vicepreședinte senior al Aldar Development.
Ea explică faptul că proiectul pornește de la ideea că mediul în care trăim influențează direct sănătatea.
„Este vorba despre principiile de bază care te ajută să te simți bine. Mediul în care trăiești trebuie să susțină acest lucru”, a spus Breen.
Conceptul de arhitectură orientată spre starea de bine nu este nou, însă dezvoltatorii încearcă să îl aplice la scara unui întreg cartier. Potrivit CNN, un studiu publicat în această lună de cercetători ai Massachusetts Institute of Technology (MIT) arată că persoanele care locuiesc în cartiere verzi și ușor de parcurs pe jos au, în general, o sănătate fizică și psihică mai bună.
Pe insulă va fi amenajat Berm Park, un parc de 10 kilometri care va traversa zona centrală și va include piste de alergare și trei trasee pentru biciclete. În același timp, acesta va funcționa ca o barieră naturală între zona rezidențială, plajă și pădurea de mangrove.
De-a lungul celor 11 kilometri de coastă vor fi construite apartamente și vile de lux pe o suprafață de 2,7 milioane de metri pătrați. Prețurile apartamentelor pornesc de la 1,9 milioane de dirhami, echivalentul a aproximativ 517.000 de dolari.
Mai mult decât săli de fitness și spa-uri
Locuitorii vor avea la dispoziție un bulevard comercial, cluburi de plajă și centre pentru sporturi nautice, toate conectate printr-o rețea de 15 kilometri de alei pietonale. Peste 70% dintre trasee vor fi umbrite, astfel încât insula să poată fi parcursă aproape integral pe jos.
Emma McCreery Breen consideră că ideea de wellness este adesea înțeleasă greșit.
„Există o concepție greșită despre ce înseamnă wellness. Faptul că yoga este o activitate de wellness nu înseamnă că asta îi face pe oameni să se simtă bine în fiecare zi. Eu am nevoie și de interacțiune socială, iar promenada de pe malul apei va oferi exact acest lucru”, a declarat ea pentru CNN.
Pe insulă va funcționa și un campus al King's College School Wimbledon, programat să se deschidă în septembrie 2028. Potrivit CNN, școala va deveni prima din lume certificată Fitwel, un standard care evaluează impactul clădirilor asupra sănătății ocupanților.
Și întreaga insulă a primit certificarea Fitwel cu calificativul maxim de trei stele.
„Ceea ce a ieșit în evidență a fost angajamentul Aldar de a privi sănătatea ca pe un sistem, și nu ca pe o simplă colecție de facilități individuale”, a declarat pentru CNN Joanna Frank, director executiv al Center for Active Design.
Breen respinge ideea că proiectul reprezintă doar o strategie de marketing.
„Mulți cred că dacă pui o sală de fitness sau un spa într-o clădire înseamnă că ai creat wellness. Nu este așa. Important este să proiectezi mediul astfel încât oamenii să poată lua, zi de zi, decizii mai bune și mai sănătoase. Scopul este ca fiecare să se poată simți cât mai bine, indiferent ce înseamnă asta pentru el”, a concluzionat reprezentanta dezvoltatorului.