Accident incredibil: O navă uriașă a fost doborâtă de vânt într-un șantier naval din Edinburgh!

23 martie 2023 12:40   Internațional

Vântul puternic din portul scoțian Edinburgh a provocat răsturnarea unei nave de trei mii de tone, accidentul fiind soldat cu rănirea a 33 de persoane, 21 dintre ele fiind internate în spital, iar 10 fiind tratate la locul incidentului, informează Serviciul Scoțian de Ambulanță, citat de Sky News.

Miercuri de dimineață, 22 martie, nava Petrel s-a înclinat într-un unghi de 45° desprinzându-se din suportul său de pe docul uscat Imperial Dock, din Leith. Incidentul s-a înregistrat până în ora 08:30, echipele de salvare intervenind imediat, iar accesul în zonă a fost interzis.

Autoritățile au fost alertate imediat

Într-un comunicat, Serviciul Scoțian de Ambulanță raportează că a trimis la fața locului mai multe ambulanțe, un elicopter, o echipă de operațiuni speciale și un vehicul pentru transportul pacienților.

Au fost alertate, de asemenea, poliția și paza de coastă, iar pompierii au trimis câteva autospeciale.

Angajații din port și personalul navei au fost puternic impresionați de accidentul petrecut, neînțelegând și nevenindu-le să creadă ce s-a putut întâmpla:

,,Personalul care a fost pe vas mi-a mărturisit șocul suferit, neîncrederea lor totală că acest lucru s-a întâmplat” declara pentru Sky News Pauline Robertson, de la Sailors' Society (n.r. Societatea Marinarilor).

De asemenea, Societatea Marinarilor a declarat oficial că sprijină persoanele afectate de incident, potrivit BBC.

Autoritățile locale și-au exprimat prompt atenția și sprijinul prin Cammy Day, liderul consiliului local din Edinburgh. Acesta și-a manifestat public poziția declarând că este „profund îngrijorat” și asigurând mijloacele materiale necesare.

Navă de cercetare și banc de testare pentru echipamente

Construită în 2003, cu spații de cazare pentru 30 de membri ai echipajului și cercetători, nava poate explora adâncimi de până la șase mii de metri. Vasul are o lungime de peste 75 de metri și o greutate de 3.300 de tone. Acesta era acostat încă din 2020 și a fost deținut de Paul Allen, co-fondatorul Microsoft. Rapoartele arată că, la momentul incidentului, la bordul navei lucrau nu mai puțin de 50 de contractori.

Vasul a fost utilizat pentru căutarea de epave și morminte în ape adânci, potrivit publicației britanice de specialitate The Maritime Executive.

Mai multe