Adrian Luminiţă, criminalul din Italia care și-a ucis soția cu 10 lovituri de cuțit, cuprins de regrete: "Plânge în fiecare zi"

31 ianuarie 2021 13:18   Internațional
Ultima actualizare:

Adrian Luminiță, criminalul care a șocat Italia, susține că regretă fapta pe care a comis-o. El și-a ucis soția, pe Mădălina, cu zece lovituri de cuțit, după ce femeia de 32 de ani i-a mărturisit că nu vrea să se întoarcă în România.

Adrian Luminiţă și-a ucis cu sânge rece soția, la începutul lui decembrie. Aflat la închisoare, în Pisa, bărbatul este curprins de remuşcări şi plânge în fiecare zi, relatează observatornews.ro. Bărbatul de 39 de ani susține că regretă nespus fapta comisă. Adrian este internat la secția de psihiatrie a penitenciarului din Pisa.

Plânge în fiecare zi, are inima frântă și nu poate înțelege cum și-a putut înjunghia soția până la moarte", scrie La Nazione.

Femeia nu voia să se întoarcă în România

Motivul crimei este unul absurd! Adrian Luminiță le-a povestit procurorilor italieni de ce și-a omorât soția, pe Mădălina, în dimineaţa zilei de 7 decembrie, la Pescia Fiorentina, o localitate din regiunea Grosseto, Italia.  Bărbatul a spus că se săturase de viața din Italia și voia să se întoarcă în România. Însă, Mădălina Luminiţă nu era de acord cu asta. Cei doi ar fi început să se certe din acest motiv şi totul a escaladat până în momentul în care botoșăneanul a pus mâna pe un cuțit și a înjunghiat-o pe Mădălina de zece ori.

'A avut un acces de furie. S-au iubit foarte mult și gelozia nu are nimic de-a face. Singurul moment în toți anii lor de logodnă și căsătorie a fost acesta: el a vrut să se întoarcă să lucreze acasă, în timp ce ea voia să rămână în Italia unde îi era bine şi se integrase în societate", a declarat avocatul românului.

Soțul criminal a fost cel care a chemat carabinierii. El a fost dus sub pază la spitalul din Orbetello, cu arsuri și răni ușoare. Oamenii legii au găsit-o pe soția lui moartă, întinsă pe covor, între sufragerie și ușa de la intrare. Românul a ucis-o cu 10 lovituri de cuțit. Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi încercat să se apere, însă nu a avut nicio șansă în fața bărbatului.

După ce a comis oroarea, bărbatul ar fi încercat să-şi dea foc sau să incendieze casa, pentru a acoperi urmele.

Mai multe