Agenţia Europeană a Medicamentului va decide azi dacă aprobă doza a treia a vaccinului Pfizer anti-Covid

30 septembrie 2021 9:46   Internațional
Ultima actualizare:

Agenţia Europeană a Medicamentului va decide, luni (30 septembrie), dacă aprobă administrarea dozei a treia a vaccinului anti Covid-19 Pfizer. Cel mai probabil, nu va da și recomandări precise referitoare la vârstă şi categoria de risc, spun oficiali ai agenției. În prezent, în Austria, Ungaria şi Cehia, autorităţile vizează administrarea rapelurilor populaţiei generale, în timp ce în alte state doar persoanele vulnerabile le vor primi.

"În 4 octombrie, EMA va publica o opinie referitoare la necesitatea rapelului vaccinului dezvoltat de Pfizer pentru populaţia generală", a declarat şeful EMA, Emer Cooke, într-o şedinţă internă, scrie Digi24.

EMA a afirmat public că va lua o decizie referitoare la rapelul Pfizer la începutul lunii octombrie, dar nu a spus precis când.

Doi oficiali ai UE familiari cu procesul decizional al EMA au spus că decizia de săptămâna viitoare se va axa pe siguranţă şi eficacitate şi că evaluarea va fi generală, fără să indice precis vârsta şi grupele de risc pentru persoanele care ar trebui să primească rapeluri.

Această abordare va corespunde cu deciziile EMA pentru rapelurile vaccinurilor destinate altor boli, cum ar fi tetanus, şi va permite ţărilor să adapteze folosirea rapelurilor în funcţie de nevoile naţionale. Aprobarea oficială va oferi o protecţie legală şi ar putea să determine şi celelalte state să extindă imunizarea.

Mai multe