Arestări în masă după condamnarea lui Aleksei Navalnîi
Aproximativ 1.400 de persoane au fost arestate, marţi (2 februarie), în zece oraşe din Rusia, în timpul demonstraţiilor de susţinere a liderului opoziţiei Aleksei Navalnîi, care a primit o condamnare la închisoare
La Moscova, unde sute de susţinători ai lui s-au adunat să aştepte verdictul în proces, forţele de ordine au fost filmate lovind manifestanţii cu bastoane. Organizaţia de monitorizare OVD-Info a spus că 1.116 oameni au fost reţinuţi în Moscova, iar 246, în Sankt Petersburg, al doilea cel mai mare oraş al ţării. Alţi 15 oameni au fost reţinuţi în oraşe mai mici din Rusia. Autorităţile nu au comentat referitor la cifrele raportate, potrivit news.ro.
Avocatul lui Navalnîi face apel
Luna trecută, mii de oameni au fost arestaţi pe parcursul a două zile de proteste care au avut loc în întreaga ţară. Astfel de manifestaţii sunt ilegale în Rusia. Uniunea Europeană, Statele Unite şi Marea Britanie au condamnat, marţi, verdictul de la Moscova şi au cerut la Navalnîi să fie eliberat imediat. Instanţa de la Moscova i-a comutat lui Navalnîi pedeapsa de 3 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare în pedeapsă cu executare.
Judecătoarea a declarat că el a încălcat termenii eliberării condiţionate înainte de a fi otrăvit, în august anul trecut, în Siberia, şi de a fi transportat în Germania pentru tratament.El va trebui să execute acum 2 ani şi 8 luni de închisoare, după ce tribunalul a decis să reducă termenul cu timpul petrecut anterior de Navalnîi în arest la domiciliu.Marţi, avocatul opozantului a spus că va face apel în cazul deciziei.