Băiețel român de 9 ani, ucis în Belgia de către mamă și concubinul acesteia. Martoră la tragedie a fost chiar sora lui

17 aprilie 2023 10:19   Internațional

Săptămâna trecută, trupul neînsufleţit al unui băieţel român, Raul, în vârstă de 9 ani, a fost găsit într-o geantă în apele unui lac din Belgia. Principalii suspecți sunt chiar mama sa și concubinul acesteia. Ei l-ar fi ucis pe micuț cu trei luni în urmă, la începutul lunii ianuarie, iar martoră la tragedia a fost chiar sora lui, în vârstă de doar 11 ani. 

Raul, un băiețel român în vârstă de 9 ani, trăia împreună cu mama, sora şi concubinul mamei sale la nici un kilometru de lacul Houtdok, în care a fost găsit într-o geantă. La aproape trei luni de când micuțul a fost ucis cu bestialitate, autoritățile i-au găsit trupul fără viață abia săptămâna trecută, joi.

Martoră la scenele de groază ar fi fost chiar sora lui, o copilă de doar 11 ani. Mama lui, Ioana M., în vârstă de 30 de ani, a fost arestată, în vreme ce tatăl vitreg al băiatului, Nicu.C., ar fi încercat să fugă de poliţie, însă a fost arestat în Bakel, Olanda.

„Băiatul ar fi fost bătut, stropit cu apă rece şi fierbinte, dar şi lovit cu o curea. Unele surse spun că ar fi fost bătut în repetate rânduri”, a declarat Wilm Naert, jurnalist VTM Niews, relatează Observator.ro.

Băiețelul ar fi fost bătut în repetate rânduri

Cel care a observat dispariția micuțului a fost chiar unchiul său,din Germania, fratele mamei sale. După trei luni în care tragedia a fost ascunsă, bărbatul a primit un mesaj ciudat de la sora sa, în care se înţelegea că Raul a fost ucis. El a anunțat imediat autoritățile.

„Părinţii mei au sunat de mai multe ori pentru a vorbi cu cei mici, dar nu l-au văzut pe Raul în ultimele luni. Mama întreba mereu: Unde e Raul? Pot să vorbesc cu el? Sora mea mereu răspundea că ba doarme, ba e afară... Mereu a găsit scuze”, ar fi spus unchiul băiatului într-un interviu acordat presei străine, conform sursei menționate.

Oamenii legii au interogat-o atât pe mamă, cât şi pe sora băiatului, însă declarațiile celor două nu s-au potrivit. Mama, Ioana, spusese inițial că băiețelul a căzut din pod, dar declarația s-a schimbat după ce fetiţa a spus că a văzut-o pe ea şi pe iubitul ei cum au plecat înspre lacul Houtdok cu o geantă sport. Mama a recunoscut că iubitul ei îl lovea pe băiețel, iar totul a început când acesta i-a cerut să-i dea lui tot salariul și l-a refuzat.

Cei doi ar fi lucrat la o măcelărie. Acum, mama se află în arest în Belgia, iar iubitul ei va fi adus astăzi în fața instanței în Amsterdam. „Suspectul va fi adus luni în fața instanței din Amsterdam, în vederea predării sale autorităților belgiene”, a declarat procuratura olandeză săptămâna trecută. Sora mai mare a lui Raul a fost încredințată unchiului ei, care s-a întors în Germania.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!      

Mai multe