Bărbatul care a intrat în pietonii din New York spune că aude voci: „Voiam sa ucid!”
La început se vorbea despre un atentat, dar nu a fost așa. Joi (19 mai), Richard Rojas (26 de ani) a intrat cu mașina într-o zonă foarte aglomerată din New York. A omorât o persoană și a rănit alte 22. Se pare că bărbatul era sub influența drogurilor atunci când efectiv a zburat în mulțimea aflată în Times Square.
Deși autoritățile nu tratează acest incident ca pe un atac terorist, se pare că bărbatul a vrut să îi ucidă pe acei oameni.
Richard Rojas le-a spus polițiștilor că a auzit voci înainte să intre intenționat în oamenii aflați la plimbare pe Times Square, potrivit BBC. Bărbatul este veteran al forțelor navale și are antecedente. Acesta a mai fost arestat de două ori pentru că s-a urcat beat la volan. După teribilul accident din Times Square, în urma căruia a murit o fată de 18 ani care se afla în vizită la New York împreună cu familia, Richard Rojas le-a spus oamenilor legii să-l omoare: „Trebuia să mă împușcați. Am vrut să-i omor pe oamenii aceia!”.