Bill Gates renunță la averea sa! Ce a stat în spatele deciziei miliardarului

15 iulie 2022 9:42   Internațional
Ultima actualizare:

Miliardarul Bill Gates a afirmat că este gata să renunțe la averea sa, adăugând că, cel mai probabil, va dispărea de pe lista celor mai bogați oameni din lume. 

Această afirmație are în vedere anunțul co-fondatorului Microsoft de a transfera aproximativ 20 de miliarde de dolari în fondul său caritabil. 

Pe lângă afirmația privind renunțarea la avere, Bill Gates a mai adăugat că are o obligație de a-și returna resursele societății, potrivit BBC.

Bill Gates nu este la prima afirmație de acest tip. În 2010, acesta a mai declarat că este gata să renunțe la avere, dar de atunci, averea sa s-a dublat în valoare. 

Unde se vor duce banii lui Bill Gates?

În acest moment, valoarea totală a co-fondatorului Microsoft este de aproximativ 118 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes. În urma donației sale semnificative către Fundația Bill & Melinda Gates, averea sa se va diminua simțitor. 

Citește și despre: Bill Gates a coborât pe locul 5 în topul Forbes al celor mai bogați oameni din lume

Bill & Melinda Gates Foundation este un fond caritabil pe care familia Gates l-a creat în 2000. Fundația lucrează în țări defavorizate, având ca scop să eradicheze Malaria, să îmbunătățească sistemul de educație și să lupte împotriva problemelor de mediu ce pot conduce la probleme precum febra tifoidă sau chiar viermi intestinali.

Fondul caritabil al lui Bill Gates este al doilea din lume, având o avere de aproximativ 49,8 miliarde de dolari. Acesta este detronat doar de către fondul caritabil al lui Warren Buffett.

Urmărește și: Recomandările lui Bill Gates în materie de căsnicie. Ce a spus despre fosta soție

Bill Gates, ținta teoriilor false

Fundația lui Bill Gates este a doua sursă de venit pentru Organizația Mondială a Sănătății, fiind detronat de către Statele Unite. Din acest motiv, Bill Gates a fost reprezentantul mai multor teorii false ale conspirației, unde acesta era portretizat drept cel care a pornit pandemia cu virusul Sars-Cov-2. 

Bill Gates a deținut titlul de cea mai bogată persoană din lume în perioada 1995 - 2010 și 2013 - 2017. Acesta a fost detronat de către fondatul Amazon, Jeff Bezos, în 2017, după care a venit rândul lui Elon Musk să ocupe acest loc, în 2022.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe