Ce fotografie a postat Ian Somerhalder, Damon din Vampire Diaries, prin care anunță că va fi din nou tată

27 martie 2023 5:57   Internațional
Ultima actualizare:

Ian Somerhalder, foarte cunoscut publicului românesc din filmul Vampire Diaries un de l-a interpretat pe Damon trăiește momente extrem de fericite alături de soția sa Nikki Reed, și ea protagonistă în același film de succes. Cei doi așteaptă cel de-al doilea copil, iar Ian a anunțat acest lucru printr-o fotografie postată pe rețelele sociale.

„Suntem la început și este cu adevărat special”, a declarat Ian Somerhalder, în vârstă de 44 de ani, scrie People, în timpul unei petreceri pentru brandul său de whisky, pe care l-a fondat alături de Paul Wesley, al doilea personaj principal din filmul cu vampiri, Stefan.

Starul din serialul cu vampiri a adăugat că a fi părinte este „cel mai bun lucru din lume”

„Bărbații pur și simplu nu au nicio idee prin ce trec femeile și este atât de uimitor de privit”, a mai spus actorul. „Este o astfel de zeiță. Vezi cum dă viața și îi spui: „Uau, tu chiar faci asta”, a continuat Ian să își laude soția, în vârstă de 34 de ani.

„Runda a doua”

„Tot ce mi-am dorit de când eram copil a fost să am o familie mare”, a scris actorul în dreptul unei fotografii cu soția lui, în timp ce o ținea în brațe pe fiica lor de cinci ani și avea burtica de gravidă în prim-plan. „Îți mulțumesc Nik pentru că mi-ai oferit acest cadou. RUNDA A DOUA. Iată-ne!!!!!”, a scris actorul pe Instagram.

Ian Somerhalder și soția sa, Nikki Reed, o au deja pe fiica lor în vârstă de cinci ani, Bodhi, iar actorul a declarat că micuța este foarte încântată că va fi o soră mai mare și că „îi place” și abia așteaptă”.

„Ea vorbește cu burtica mamei ei mai mult decât o facem noi. Cred că prima voce pe care bebele o va recunoaște va fi a lui Bodhi”, a spus actorul înainte de a glumi că de fapt este puțin preocupat de cât de multe învață al doilea copil de la sora lui mai mare.

„Când ai un copil de 5 ani, el țipă foarte mult la tine, așa că sper că acest copil să nu înțeleagă că e bine să poți țipa la părinții tăi”, a spus râzând viitorul tată a doi copii.

Mai multe