CEDO, verdict istoric: Rusia, vinovată pentru tragedia MH17, cu 298 de morți, și încălcarea dreptului internațional în Ucraina

9 iulie 2025 11:26   Internațional
Ultima actualizare:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a decis în premieră că Rusia a încălcat dreptul internațional în Ucraina și este responsabilă pentru doborârea zborului MH17 al Malaysia Airlines soldat cu 298 de morți.

Este pentru prima dată când o instanță internațională recunoaște în mod oficial responsabilitatea Kremlinului pentru abuzuri asupra drepturilor omului de la declanșarea invaziei la scară largă în 2022, transmite Euronews.

Justiția europeană acuză Kremlinul

Judecătorii CEDO au emis miercuri două hotărâri împotriva Rusiei, stabilind că Moscova a încălcat legea internațională pe teritoriul ucrainean.

Totodată, instanța a conchis că Rusia se face vinovată de doborârea zborului MH17, marcând prima decizie oficială a unei curți internaționale care stabilește implicarea Moscovei în tragedia din 2014, soldată cu 298 de morți.

Deciziile de la Strasbourg sunt distincte de procesul penal desfășurat în Țările de Jos, unde doi cetățeni ruși și un rebel ucrainean au fost condamnați în lipsă pentru crimă, în legătură cu doborârea aeronavei MH17.

Judecătorii urmează să se pronunțe în total în patru cazuri intentate de Ucraina și Olanda împotriva Rusiei, însă aceste verdicte sunt în mare parte simbolice.

Plângerile au fost depuse înainte ca Rusia să fie exclusă din Consiliul Europei, în 2022, după declanșarea războiului total împotriva Ucrainei.

Rusia, găsită vinovată de CEDO pentru tragedia MH17

Pentru familiile victimelor tragediei MH17, decizia reprezintă un moment important într-o luptă juridică ce durează de 11 ani.

„Este un pas real către aflarea adevăratului responsabil”, a declarat pentru AP Thomas Schansman, care și-a pierdut fiul de 18 ani, Quinn, în accident.

Aeronava Boeing 777, care zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur, a fost doborâtă pe 17 iulie 2014 de o rachetă Buk, fabricată în Rusia, lansată dintr-o zonă din estul Ucrainei controlată de separatiști pro-ruși.

Toate cele 298 de persoane aflate la bord au murit, dintre care 196 erau cetățeni olandezi.

În luna mai, și agenția ONU pentru aviație a stabilit că Rusia este responsabilă pentru tragedie.

Schansman, care a intentat și o acțiune individuală la CEDO, spune că nu are de gând să renunțe la lupta pentru dreptate:

„Cel mai rău lucru pe care l-am putea face este să ne oprim. MH17 nu este un caz care va dispărea pentru Rusia.”

Ucraina are în prezent și alte cauze deschise împotriva Rusiei la Strasbourg, iar aproape 10.000 de plângeri individuale au fost depuse împotriva Kremlinului.

Mai multe