Cel puțin 39 de morți, după ce două bărci cu migranți s-au scufundat în Marea Mediterană
10 martie 2021 11:04
Internațional
Ultima actualizare:
Tragedie în Marea Mediterană! Cel puţin 39 de imigranţi au murit marți (9 martie), după ce două bărci plecate din Tunisia s-au scufundat în timp ce încercau să traverseze către insula italiană Lampedusa
Paza de coastă a reușit să salveze alte 165 de persoane, iar căutările pentru mai mulţi supravieţuitori sunt încă în desfăşurare în largul coastei orașului-port Sfax, din Tunisia, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului Mohamed Zekri. Toţi migranţii provin din Africa subsahariană.
Linia de coastă din apropierea oraşului-port tunisian Sfax a devenit un punct de plecare major pentru migranții care fug de conflict şi sărăcia din Africa şi Orientul Mijlociu şi caută o viaţă mai bună în Europa, relatează Digi24.