China vrea să-i facă pe băieți mai “masculini”, deoarece consideră că au devenit prea efeminați

3 februarie 2021 14:03   Internațional
Ultima actualizare:

China și-a propus să mărească numărul de ore de sport din școli pentru a-i face pe băieți mai “bărbați”. Aceasta a deschis o dezbatere aprinsă între cei care cer mai multă diversitate și cei care sprijină o societate mai masculină. Ideea de a întări băieții prin activitate fizică a primit validare în ultimii ani, inclusiv de la părinți.

Ministerul Educației din China a afirmat că vrea să mărească numătul de profesori de educație fizică și să reformeze orele de sport pentru a spori “masculinitatea” elevilor, potrivit Digi24. Planul vine după o propunere din luna mai a anului trecut din partea Conferinței Populare Consultative a Chinei, un organism al guvernului ce dorea ajutor în cazul băieților care ar fi devenit prea efeminați după ce ar fi fost școliți în mare parte de profesoare, potrivit ministerului.

Propunerea este susținută de populație

Un hashtag privind acest plan a strâns, până miercuri, 1,5 miliarde de vizualizări pe rețeaua socială Weibo.

“Este greu să-ți imaginezi astfel de băieți efeminați care pot să-și apere țara când amenință o invazie externă”, a scris un utilizator Weibo.

China are o tendință tradițională de a favoriza fiii, iar decenii în care politica creșterii unui singur copil a predominat a dus la ceea ce unii oameni văd ca o cocoloșire a băieților de către părinți.

Mai multe