Crima care a îngrozit Vestul! Româncă de 18 ani, ucisă și mutilată în Elveția

19 ianuarie 2020 11:35   Internațional
Ultima actualizare:

Un lucrător de frontieră, suspectat că ar fi ucis cu sânge rece o prostituată de 18 ani din România, va fi judecat în fața Tribunalului penal din Doubs, în estul Franței, a anunțat sâmbătă (18 ianuarie) Parchetul. Crima cutermurătoare a avut loc în 2016. Victima a fost atât de mutilată, încât devenise de nerecunoscut.

Fata de 18 ani ucisă cu brutalitate a putut fi identificată abia după un an de la crimă. Asta pentru că avea oasele faciale și dinții rupți. Mihaela Miloiu a fost ucisă în Elveția. Cadavrul ei a fost descoperit de către lucrători forestieri, pe 15 decembrie 2016, în pădurea din localitatea Frasnois, în jura franceză, lângă granița cu Elveția.

Mihaela Miloiu, „necunoscuta din Frasnois”

Trupul ei gol avea 26 de răni prin înjunghiere, însă niciuna nu i-a fost fatală, relatează Digi24. Medicii legiști au ajuns la concluzia că moartea i-a fost cauzată de multiplele lovituri la nivelul feței. Pentru identificarea fetei, Institutul de Cercetare Criminală al Jandarmeriei Naţionale din Franţa (IRCGN) a efectuat o reconstituire facială a tinerei pentru a stabili portretul său robot în 3D. Un apel a fost distribuit în întreaga Europă. 

La aproape un an de la moartea tinerei - a fost supranumită „necunoscuta din Frasnois” - fata a fost identificată datorită verificării ADN-ului ei cu cel al mamei sale din România.

Cine este bărbatul suspectat că a ucis-o pe românca de 18 ani în Elveția

Suspectul este agent de securitate și are un copil. Bărbatul de 32 de ani locuia în Mouthe, în estul Franței, aproape de frontiera cu Elveția. El lucra în apropiere de Lausanne (Elveția). ADN-ul bărbatului a fost găsit pe victima de 18 ani. Suspectul susține că este nevinovat și că doar a încercat să scape de cadavru.

„El a recunoscut că a făcut sex cu victima și a explicat că apoi ar fi ucis-o nişte indivizi”, a declarat procurorul. Dar suspectul nu a putut spune nimic, nici despre semnalmentele lor, nici despre vehiculul lor, nici despre arma folosită”, a precizat procurorul Etienne Manteax. Un judecător de instrucție din Besancon a emis luni ordinul de punere sub acuzare și consideră că are suficiente dovezi pentru a-l trimite în fața tribunalului penal pentru „omucidere intenționată”. Procesul agentului de securitate se va desfășura pe parcursul anului 2020.

Mai multe