Culmea prostiei: un român riscă patru ani de închisoare după ce a furat lozuri răzuibile de 18.000 de euro și apoi s-a dus cu unul câștigător să încaseze premiul
Un român de 40 de ani, stabilit în Zeebrugge, Belgia, se află în fața Tribunalului Penal din Bruges, unde este judecat pentru 19 spargeri și o tentativă de furt, fapte comise începând cu noiembrie 2024.
Procurorii cer o pedeapsă de patru ani de închisoare, având în vedere amploarea prejudiciului și faptul că inculpatul nu este la prima abatere, relatează KW.
Printre cele mai mediatizate infracțiuni din dosar se află spargerea unui chioșc de ziare, în noaptea de 5 spre 6 februarie, de unde românul ar fi plecat cu lozuri răzuibile în valoare de 18.000 de euro și produse din tutun de aproximativ 8.200 de euro.
Ancheta a avansat rapid după ce complicele său a încercat să încaseze premiul unui loz furat, oferind astfel anchetatorilor dovada crucială pentru conectarea bărbatului cu întreaga serie de furturi. „Lozul răzuibil a fost biletul lui spre închisoare”, a declarat avocatul părții civile, Lawrence Taillaert.
Investigațiile ulterioare au arătat că românul folosea trei vehicule diferite pentru comiterea spargerilor, majoritatea vizând afaceri din zona Bruges.
Sediul unui club de fotbal, printre victime
În seria de furturi s-a numărat și spargerea sediului clubului de fotbal SC Blankenberge. O parte din bunurile furate au fost găsite la percheziția locuinței inculpatului, iar unele produse ar fi fost revândute pe platforma Marktplaats.
Procurorul Mike Vanneste a precizat că bărbatul fusese condamnat anterior, în iunie 2023, la 180 de ore de muncă în folosul comunității pentru fapte similare. În prezent, procuratura solicită o pedeapsă cu închisoarea de patru ani, având în vedere recidiva și valoarea prejudiciului creat.
O ultimă șansă: sora sa încearcă să-l readucă pe drumul cel bun
Avocatul apărării, Klaas Van Dorpe, a invocat problemele financiare cu care clientul său s-ar fi confruntat și a menționat că acesta a petrecut deja o perioadă semnificativă în detenție, fiind ulterior plasat în arest la domiciliu sub monitorizare electronică, în locuința surorii sale.
„Faptul că sora lui încearcă să-l readucă pe drumul cel bun este salvarea lui”, a declarat avocatul, solicitând instanței să îi acorde din nou pedeapsa muncii în folosul comunității, în locul încarcerării.
Sentința urmează să fie pronunțată pe 14 august, dată la care se va afla dacă românul va primi o nouă șansă sau dacă „lozul blestemat” îl va trimite definitiv în spatele gratiilor.