Cum arată și unde se află noua planetă descoperită de cercetătorii din Marea Britanie. Ar putea fi locuită de oameni

24 mai 2024 10:46   Internațional

Oamenii de știință din Marea Britanie au descoperit o nouă planetă care ar putea susține viața umană și care s-ar afla aproape de Pământ. Aceasta poartă numele de Gliese 12b și are aproximativ aceeași dimensiune ca și Venus. 

Unde se află planeta Gliese12b care poate fi locuită de oameni

Cercetătorii de la Universitatea din Warwick au descoperit o planetă care se află aproape de Pământ și ar putea găzdui umanitatea, informează Skynews.ro.

Împreună cu Nasa și Agenția Spațială Europeană, oamenii de știință au descoperit că temperatura de pe planeta Gliese 12b este de aproximativ 42 de grade, lucru care indică faptul că ar putea fi locuită de oameni. Teoretic, aceasta se numără printre puținele planete pe care oamenii ar putea să trăiască.

Gliese 12b ar avea culoarea roșie și s-ar afla în constelația Pești. Conform echipei de cercetători, această planetă primește de 1,6 ori mai multă energie de la steaua sa, comparativ cu Pământul care primește mult mai puțin de la Soare.

“Ar fi inconfortabil pentru un om, dar modul în care definim “locuibilitatea” este că la suprafața planetei ar putea să existe apă lichidă, ceea ce în acest caz ar putea fi”, a precizat Larissa Palethorpe de la Universitatea din Edinburgh.

„Faptul că putem afla despre atmosfera și temperatura ei, este foarte rar”

De asemenea, cercetătorii au folosit satelitul Transiting Exoplanet Survey Satellite Nasa, care mai poartă denumirea de TESS. Acest lucru a avut scopul de a observa planeta care orbitează în jurul propriei stele. Britanicii au avut nevoie de aproape un an pentru a-i calcula dimensiunea, temperatura, dar și modul în care se mișcă.

“Planete precum Gliese 12b sunt puține și îndepărtate de stele, așa că faptul că putem examina una atât de îndeaproape și să aflăm despre atmosfera și temperatura ei, este foarte rar”, a mai precizat cercetătoarea Larissa Palethorpe.

Mai multe