Cutremur de 7,4 în Indonezia, cel mai puternic din ultimii șase ani

2 aprilie 2026 5:14

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,4, a zguduit joi dimineață Marea Molucelor, în largul Indoneziei. O persoană a murit după prăbușirea unei clădiri, iar alta a fost rănită, în timp ce locuitorii au fugit speriați din case. Seismul a declanșat inițial o alertă de tsunami, ulterior ridicată de autorități. Martorii descriu mișcările ca fiind printre cele mai intense resimțite în ultimii ani. Zona rămâne vulnerabilă, fiind situată pe Cercul de Foc al Pacificului.

Cutremur puternic în Indonezia

Cutremurul cu magnitudinea de 7,4, stabilită iniţial la 7,8, s-a produs la ora locală 06:48 (miercuri, 22:48 GMT) în largul micii insule Ternate, la o adâncime de 35 de kilometri, a indicat Institutul American de Geofizică (USGS).

„O persoană a murit, iar o alta a suferit o rană la picior" în urma prăbuşirii unei clădiri la Manado, în provincia Sulawesi de Nord, la aproximativ 300 de kilometri de Marea Molucelor, a declarat pentru AFP prin telefon George Leo Mercy Randang, şeful echipelor locale de căutare şi salvare.

O femeie de 70 de ani din Sulawesi de Nord a murit după ce a fost strivită de dărâmăturile unei clădiri, iar o altă persoană și-a fracturat piciorul după ce a sărit de pe o clădire, a raportat agenția națională de știri din Indonezia, Antara.

Victima a fost „îngropată sub dărâmăturile" clădirii, a precizat el. Un corespondent al AFP care locuieşte la Manado a declarat că mişcările seismice l-au trezit pe el, precum şi pe alte persoane din oraş care au fugit afară.

Deși regiunea se confruntă cu un nivel ridicat de activitate seismică, unii locuitori au declarat pentru BBC că acesta a fost unul dintre cele mai puternice cutremure pe care le-au simțit în ultimii cel puțin șase ani.

Alerta de tsunami a fost ridicată

Centrul de Alertă pentru Tsunami din Pacific (PTWC), cu sediul în Hawaii (Statele Unite), a ridicat avertizarea de tsunami pentru Indonezia, estimând că riscul „a trecut acum”.

Valuri de 30 de centimetri au fost înregistrate, totuşi, în primele două ore de după cutremur în provincia Maluku de Nord, la nord de Ternate, şi de 20 de centimetri la Bitung, pe insula Sulawesi, la aproximativ 270 de kilometri vest de Ternate, a indicat agenţia geologică indoneziană BMKG într-un comunicat.

PTWC a avertizat, de asemenea, cu privire la valuri mai mici de 30 de centimetri care ar putea atinge Insulele Guam, Japonia, Malaezia, Palau, Filipine şi Taiwan.

Indonezia este frecvent zguduită de cutremure din cauza poziţiei sale pe „Cercul de Foc al Pacificului”, un arc de activitate seismică intensă unde plăcile tectonice se ciocnesc şi care se întinde din Japonia, prin Asia de Sud-Est, până în bazinul Pacificului.

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 care a zguduit insula Sulawesi în ianuarie 2021 a ucis peste 100 de persoane şi a lăsat mii de oameni fără adăpost.

Mai multe