Discriminare șocantă la locul de muncă! O italiancă, pusă să facă cafeaua „pentru că e femeie”. Instanța a decis acordarea unor despăgubiri uriașe
O italiancă din Treviso, aflată la conducerea unei companii, a fost obligată să servească cafeaua colegilor doar pentru că este femeie și a fost concediată în timpul sarcinii. Instanța a decis însă repunerea ei în funcție și i-a acordat despăgubiri de 50.000 de euro, recunoscând că a fost victima hărțuirii și discriminării pe criterii de gen.
O femeie din Conegliano, provincia Treviso, Italia, aflată la conducerea unei firme, a fost obligată să servească cafeaua în timpul ședințelor doar „pentru că era femeie” și ulterior a fost concediată în timp ce se afla în concediu de maternitate. Judecătorul a decis repunerea ei în funcție și plata unei despăgubiri de 50.000 de euro din partea companiei Keyline.
Hărțuire și discriminare la locul de muncă
Directoarea, care face parte din familia ce deține compania, a fost reclamată pentru presupusa utilizare a resurselor firmei pentru cheltuieli personale, acuzație considerată minoră de instanță, deoarece era o practică frecventă. Judecătorul a constatat că femeia a fost supusă „hărțuirii, intimidării și comportamentelor grav ofensatoare” din partea conducerii, inclusiv prin declarații precum: „nu meritați conducerea și funcția de Manager de Vânzări al Grupului, am nevoie de un bărbat și unul cu experiență în asta”.
Instanța a subliniat că obligația de a „face cafea pentru participanți” reprezenta un act de discriminare pe criterii de gen, iar comportamentele repetate și publice au fost umilitoare și degradante. Scrisoarea de concediere, datată 29 iulie 2024, a fost înmânată în timp ce femeia era însărcinată, ceea ce a constituit o încălcare a articolului 54 din Decretul legislativ 151 din 2001, ce protejează angajatele de concediere în perioada sarcinii și până la un an după nașterea copilului.
Femeia lucrase ani de zile pentru afacerea familiei și preluase un rol de conducere în ianuarie 2024. Compania a mai acuzat-o de folosirea cardului de credit al firmei pentru cheltuieli personale, aproximativ 5.600 de euro, și de responsabilitatea pentru supraîncărcarea depozitului legată de operațiunile din Statele Unite.
Instanța i-a dat dreptate, constând că acțiunile conducerii reprezintă acte de hărțuire și discriminare pe criterii de sex și a obligat compania să îi plătească despăgubiri de 50.000 de euro.