Dixie Fire, al doilea cel mai mare incendiu din istoria Californiei. Imagini șocante
Incendiul uriaș de vegetație din California, format din sute de focare, s-a extins și a devenit al doilea cel mai mare din istoria acestui stat. Dixie Fire a distrus până acum o jumătate de milion de acri de teren. Flăcările au distrus un oraș întreg. În unele regiuni, nu mai există nimic verde. Pompierii estimează că incendiul declanşat pe 13 iulie nu va fi stins definitiv până cel puțin în data de 20 august.
În Greenville, trei persoane au fost date dispărute, iar trei pompieri au fost răniți în urma incendiului. Mii de locuitori au fugit din zonă, mulţi refugiindu-se în corturi și neştiind dacă locuinţele lor au rezistat sau nu în faţa flăcărilor. 370 de case și clădiri au fost distruse, potrivit Digi24.
Focul a început să se extindă la jumătatea lunii iulie, alimentat de căldura înăbuşitoare, seceta pronunțată şi rafalele de vânt. Potrivit unei anchete preliminare, incendiul ar fi fost declanşat de căderea unui copac pe un cablu electric. Este vorba de un cablu ce ţine de linia de alimentare Pacific Gas & Electric Company (PG & E), un operator privat, deja vinovat că a provocat „Camp Fire”, un alt incendiu care aproape a şters de pe hartă oraşul Paradise şi în care şi-au pierdut viaţa 86 de persoane în 2018.