Donald Trump l-a concediat pe șeful FBI după ce l-a acuzat că este susținut de ruși

10 mai 2017 7:51   Internațional
Ultima actualizare:

Președintele Americii l-a dat afară pe directorul FBI, James Comey, după ce acesta l-a acuzat, în timpul unei audieri ale Congresului, că Rusia influențează politica internă americană. Oficial, Donald Trump și-a bazat decizia pe recomandări venite de la procuroru-general și de la adjunctul acestuia, care critică modul în care James Comeya trata investigația de anul trecut, în cazul email-urilor lui Hillary Clinton.

„Am primit scrisorile atașate de la Procurorul General și de la Adjunctul Procurorului General al SUA în care îmi este recomandată demiterea dumneavoastră din funcția de director al FBI. Am acceptat recomandarea lor și din acest moment sunteți eliberat din funcție. Deși apreciez enorm faptul că m-ați informat, cu trei ocazii diferite, că nu fac obiectul unei investigații, sunt de acord cu Departamentul de Justiție că nu sunteți un director eficient al FBI. Este esențial să găsim o nouă conducere pentru FBI care să restaureze încrederea publică în această instituție”, se arată în scrisoarea de demitere a lui James Comey, semnată de Donald Trump, potrivit Digi24.

Cei care se opun regimului Trump susțin că șeful FBI a fost dat afară din cauza că voia să investigheze implicarea Moscovei în alegerile prezidențiale. Tocmai motivul demiterii lui James Comey a ridicat numeroase semne de întrebare. Dacă l-a concediat din cauza felului în care a tratat ancheta de anul trecut, în cazul email-urilor lui Clinton, de ce abia acum? Oamenii au început să suspecteze din ce în cemai mult că votul care l-a făcut președinte pe Trump a fost fraudat și că Rusia ar fi implicată. Acum, la doar câteva zile după ce investigația privind implicarea Kremlinului în politica americană s-a apropiat periculos de mult de Casa Albă, Donald Trump a decis să-l demită pe omul-cheie al acestei anchete.

Mai multe