VideoDronă misterioasă descoperită într-o peșteră din Lefkada. Avea 200 de kg de explozibili, note scrise de mână și motoarele pornite
Un pescar din insula grecească Lefkada a făcut o descoperire care a pus pe jar autoritățile elene și presa internațională. Într-o peșteră de pe coastă a fost găsită o dronă navală fără echipaj, despre care experții cred că ar proveni din Ucraina și ar fi fost pregătită pentru o operațiune militară secretă. Potrivit informațiilor publicate de presa din Grecia și preluate de Reuters, ambarcațiunea avea motoarele pornite și ar fi transportat între 200 și 300 de kilograme de explozibili. În interiorul ei au fost găsite notițe scrise de mână.
Descoperirea a declanșat dezbateri la nivel internațional despre securitatea în Marea Ionică și despre extinderea conflictului dintre Rusia și Ucraina în apropierea apelor teritoriale grecești. Autoritățile investighează acum cum a ajuns drona în zonă și dacă existau ținte precise în apropiere.
Dronă militară descoperită într-o peșteră din Lefkada
Potrivit Associated Press, drona a fost găsită de un pescar într-o peșteră de pe insula Lefkada și remorcată ulterior într-un port din apropiere. Ulterior, aceasta a fost transportată la o bază navală din Attica pentru investigații suplimentare.
Publicațiile elene susțin că este vorba despre o dronă navală de tip MAGURA, însă există neclarități privind modelul exact. Unele surse vorbesc despre varianta MAGURA V3, în timp ce Greek City Times afirmă că ar fi vorba despre un model MAGURA V5, utilizat de Ucraina în operațiuni maritime împotriva Rusiei.
Reuters notează că drona ar fi fost echipată cu trei detonatoare și încărcată cu explozibili, deși armata greacă nu a confirmat oficial cantitatea.
Postul Mega TV a relatat că ambarcațiunea transporta aproximativ 200 de kilograme de explozibili, iar în interior au fost găsite note scrise de mână privind cablajul și funcționarea dispozitivului.
Experții navali citați de Associated Press spun că designul dronei seamănă cu cel al ambarcațiunilor explozive ucrainene utilizate în atacuri asupra flotei ruse din Marea Neagră.
Suspiciuni privind o operațiune împotriva „flotei fantomă” rusești
Potrivit Greek City Times, una dintre ipotezele analizate este că drona ar fi avut ca țintă nave ale așa-numitei „flote fantomă” rusești care operează în Marea Ionică. Mai multe astfel de vase ar fi traversat zona înainte de descoperirea dronei.
Analiștii militari cred că dispozitivul ar fi fost transportat în Grecia cu un camion sau cu o navă cargo înainte de a fi lansat. Publicația Kyiv Post, citată de presa greacă, susține că dronele MAGURA sunt dotate cu comunicații prin satelit și transmisie video în timp real și pot transporta încărcături explozive de până la 300 de kilograme.
Autoritățile grecești au deschis o investigație pentru a stabili proveniența dronei și traseul urmat până în Lefkada. Surse din domeniul apărării, citate de Greek City Times, avertizează că desfășurarea unor operațiuni militare în apropierea apelor teritoriale ale Greciei poate avea consecințe grave pentru securitatea națională și pentru stabilitatea regiunii, într-un moment sensibil pentru estul Mediteranei și pentru sezonul turistic care urmează.