Ei sunt cei trei români daţi în urmărire internaţională de Europol. Au pus pe jar autoritățile din străinătate

23 septembrie 2024 15:14   Internațional

Pe lista Europol a celor mai periculoşi infractori daţi în urmărire internaţională se află trei români. Ei sunt căutaţi de mult timp - unul chiar din 1991 – şi sunt acuzaţi de pornografie infantilă, trafic de persoane, trafic de cocaină sau chiar de crimă, informează adevarul.ro

În ordinea apariţiei pe site-ul Europol, primul dintre cei trei români căutaţi la nivel internaţional şi consideraţi foarte periculoşi este Adrian Munteanu. Acesta are 41 de ani şi a fost condamnat în România la 11 ani şi 8 luni de închisoare pentru exploatare sexuală a copiilor, pornografie infantilă şi trafic de persoane.

Conform anchetatorilor, Munteanu a condus un grup infracţional organizat, specializat în trafic transfrontalier de persoane. Între anii 2012-2017, el şi acoliţii săi au racolat mai multe tinere din zona Moldovei prin metoda Loverboy sau prin promisiunea falsă a unui loc de muncă. Aşa cum deja ne-am obişnuit în astfel de cazuri, acestea au fost apoi duse în străinătate şi obligate să se prostitueze, în folosul traficanţilor conduşi de Adrian Munteanu.

În timpul investigaţiei au fost identificate nu mai puţin de 17 victime ale traficanţilor. Trei dintre acestea erau minore, iar două dintre fete abia împliniseră 15 ani în momentul racolării. Numai că instanţa a decis judecarea în libertate a lui Adrian Munteanu, iar acesta a fugit peste hotare de mai bine de un an, înainte de pronunţarea condamnării, fiind de negăsit până acum.

Al doilea român aflat pe lista Europol a celor mai periculoşi infractori este Adrian Cotoş. Acesta a fost condamnat în lipsă la 10 ani şi şase luni pentru trafic de droguri de mari risc şi a fugit din România de peste un an.

El are mai multe condamnări la activ. În februarie 2015, Curtea de Apel Braşov l-a condamnat la opt ani de închisoare pentru fraudă informatică şi ameninţare de persoane. A fost însă eliberat după câţiva ani, timp în care, după cum se vede, nu a stat degeaba.

Al treilea român de pe lista Europol este Viorel Nae şi el e „veteranul” căutaţilor. Este căutat pentru o crimă comisă în urmă cu 33 de ani, în august 1991! Atunci avea 22 de ani şi a participat la o crimă care a zguduit atunci Ungaria, locul unde a avut loc incidentul. El şi prietenii săi l-au bătut cu o bară metalică pe preotul Gyula Csontos, din parohia satului maghiar Paloznak.

Crima a şocat întreaga comunitate, iar atacatorii au fost de negăsit timp de peste trei decenii. Numai că în 2023, poliţiştii unguri au redeschis dosarul crimei după ce au apărut mai multe conexiuni între dosarul de atunci şi un alt dosar recent, fiind comparate şi amprentele. Şi astfel anchetatorii au descoperit că unul dintre asasini este românul Viorel Nae, poreclit ”Jaga”, în vârstă de 55 de ani. Şi care acum este de negăsit.

Mai multe