Elevii români din Sri Lanka s-au întors în România! Copiii se aflau la un schimb de experiență în Colombo

24 aprilie 2019 8:34   Internațional
Ultima actualizare:

Cei opt elevi din Iași și profesorul lor s-au întors din Sri Lanka, marți (23 aprilie). Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Copiii se aflau la un schimb de experiență în Colombo, orașul unde au avut loc atentatele ce au ucis peste 300 de oameni.

Copiii au fost escortați de poliția locală până la aeroportul din Colombo și s-au întors teferi în România. Cetățenii români au primit sprijin din partea Ambasadei României la Doha.

„La data de 23 aprilie, din cauza evoluţiilor din Sri Lanka, grupul de elevi de la un liceu din Iaşi aflat într-un schimb de experienţă în acest stat, a revenit, în siguranţă, în România. Aceştia au beneficiat de sprijinul reprezentanţilor Ambasadei României la Colombo şi al Consulatului Onorific al României la Kandy, fiind escortaţi de poliţia locală până la Aeroportul Internaţional din Colombo", a transmis MAE, într-un comunicat de presă, potrivit Digi24.

Românii afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Colombo: 0094 11 2676520, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: 0094 777 88 2539.

Cine sunt copiii români care se aflau în Sri Lanka la momentul atentatelor

Cei opt copii români care se aflau în Sri Lanka atunci când au avut loc atentatele sunt elevii Colegiului „Costache Negruzzi” din Iași. Ei au plecat în Colombo într-un schimb de experiență. Patru dintre ei sunt în clasa a X-a, iar patru sunt în clasa a XI-a. Copiii sunt însoțiți de un profesor, tot român. Directorul colegiului, Elvira Rotundu, a declarat că atât ea, cât și părinții au reușit să ia legătura cu tinerii și că aceștia au confirmat că se află în afara oricărui pericol. 

Citește și

Ultima fotografie făcută de o familie cu puțin timp înainte de atacurile din Sri Lanka

Ce spun concurenții de la Asia Express 2 despre atentatele din Sri Lanka, țara în care au filmat pentru emisiune

Mai multe